Vești uriașe pentru acești români! Proprietarii mașinilor avariate,din acest sector, vor fi despăgubiți.
Cei care solicită despăgubiri, chiar și cei fără CASCO, sunt așteptați la sediul primăriei.
Potrivit primarului Daniel Băluţă, cei care solicită despăgubiri sunt chemaţi de luni la sediul primăriei, pentru suport juridic în vederea despăgubirilor.
„Cei afectaţi trebuie să vină la sediul primăriei, cu nota de constatare întocmită la faţa locului de colegii de la Poliţia Locală Sector 4, iar juriştii noştri le vor oferi suportul necesar întocmirii dosarelor de despăgubire, astfel încât cererile să fie soluţionate în regim de urgenţă”, a declarat Daniel Băluţă, primarul sectorului 4.
Potrivit reprezentanţilor primăriei sector 4, duminică, la ora 15.00, peste 150 de angajaţi ai autorităţii locale se aflau în teren şi lucrau pentru a îndepărta toţi arborii care, „sub greutatea gheţii, reprezintă un pericol pentru oameni şi pentru bunurile aflate pe domeniul public”, scrie Mediafax.ro.
Vezi și
Mare atenție! CNPP vă pune la dispoziție această aplicație
Vești bune pentru acești români! Vor beneficia de mai multe zile libere-De cine vor fi plătite
Lovitură pentru toți abonații RCS&RDS! Nu va mai fi gratuit de la 1 februarie 2019















