Un britanic a păşit în 2019 mai bogat cu 115 milioane de lire sterline, sumă câştigată cu un bilet la loteria EuroMillions, a cărei tragere a avut loc marţi, conform DPA.
Norocosul jucător la loto ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari câştiguri din istoria jocurilor loto din Marea Britanie. Suma exactă câştigată de acesta este de 114.969.775,70 lire sterline, conform Loteriei Naţionale britanice.
Alţi 10 jucători au câştigat câte 1 milion de lire sterline la tragerea de Anul Nou.
Numerele câştigătoare au fost 01, 08, 11, 25, 28, iar numerele speciale EuroMillions Lucky Star au fost 04 şi 06.
În iulie 2011 soţii scoţieni Colin şi Chris Weir au devenit cei mai norocoşi europeni din istorie, câştigând la loterie peste 161 milioane de lire sterline. Ei au acceptat să facă o poză cu cecul pentru această sumă, iar o săptămână mai târziu au fost nevoiţi să se mute după ce apartamentul lor a fost luat cu asalt de oameni care le cereau bani, conform Agerpres.
A câștigat o avere la Loto! Ce va face cu banii după ce va încasa premiul
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

02 noiSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

02 noiEconomie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns
Articole Similare

31-10-2026 10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25-10-2026 13:26Sport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20-10-2026 21:00Sport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20-10-2026 18:00Sport
Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile. De ce a ajuns să stea pe bancă

15-10-2026 11:30Sport



