Gelu Vișan, omul din spatele protestelor pro-Dragnea, aruncă o adevărată bombă nucleară.
După ce chirurgul Mircea Beuran a fost reținut joi, Vișan a organizat astăzi un protest în fața sediului DNA, de la ora 12:00, pentru susținerea celebrului medic.
Într-o postare pe Facebook, Gelu Vișan susține că, pe modelul Beuran, va fi „executat” și doctorul Raed Arafat.
În spatele înscenărilor s-ar afla Laura Codruța Kovesi și fostul prim-adjunct SRI, Florian Coldea, mai spune Vișan.
„Fimul Înscenării.
Urmează Arafat.
Azi la 12:00 mergem în fața DNA!
Decizia de a fi executat Profesorul Beuran a fost luată luni, într-o ședință politică.
Artizanii înscenării sunt nimeni alții decât Coldea și Kovesi.
Motivele?
Sunt două, despre care o să vorbim.
Autorul înscenării: Deputatul Ungureanu, care este co-denunțător, sau denunțător principal.
Nu s-a dat/luat nici un euro, nu existâ nici o înregistrare între Beuran și o așa/zisă mituitoare.
Așa zisul Denunț este scris de Ungureanu și de artizanii înscenării, au vrut să treacă o sumă mai mare de bani, dar s-au oprit la 10:000 de suro.
Ungureanu a însăilat un Dialog cu o așa zisă Denunțătoare care își dorea un post ce urma să fie scos la concurs, care nu i-a dat nici un ban lui Beuran, nici nu spune explicit lucrul acesta.
Cel care afirmă că s-au dat bani este Ungureanu.
Aceasta este măreața înregistrare pe care o au procurorii, de fapt:
Denunțul lui Ungureanu, a fost scris luni, în urma ședinței de execuție, iar miercuri a fost înregistrat la DNA, s-a creat culoar pentru a fi reținut ieri și arestat azi.
DNA, la ordinul lui Coldea, l-a executat pe Beuran, prin deputatul Ungureanu, care a găsit o tânără ce voia un post ce trebuia scos la concurs, și care a acut o discuție cu Ungureanu, discuție ce reprezintă singura probă a DNA, deloc clară, în care așa-zisa denunțătoare nu afirmă explicit că i-ar fi dat bani lui Beuran.
Ungureanu este cel care se constituie în Denunțător și care, în urma hotârârii luate în ședința politică, susține că Beuran ar fi primit bani.
Cine este Ungureanu?
În primul rând unul dintre oamenii creați de Coldea, un fost brancardier care l-a “executat” la ordinul lui Coldea pe Profesorul Lucan, dar și pe Beuran;
în același timp este unul dintre inițiatorii acțiunii din 10 august 2018,
Dar mai ales, Ungureanu este unul dintre instigatorii atacului din 10 August 2018, din Piața Victoriei, asupra Jandarmeriței care a fost la un pas de a fi omorâtă, fapt cunoscut de SRI, cu probe în acest sens.
Motivul pentru care adevărații vinovați nu au fost pedepsiți este chiar acesta, că Ungureanu este unul dintre ei.
Profesorul Beuran a fost executat politic într-o ședință de partid luni, acolo a fost pus la cale totul, miercuri așa-zisul denunț a ajuns la DNA, iar joi a fost executat.
În ședința de lunea viitoare va urma să se fabrice un alt denunț, de data asta împotriva Doctorului Arafat, ce va trebui să fie reținut de DNA peste șase zile,
joia viitoare.
Motivația?
Aceleași, cu un denunț fals, organizat de aceeași echipă condusă de Coldea și Kovesi.
Despre locul întâlnirii, despre implicarea lui Coldea și Kovesi în această acțiune, într-o postare viitoare.
Se dorește aruncarea în Arest pentru cel puțin șase luni de zile a Profesorului Beuran, fără probe și fără motiv, pe o înscenare imaginată și hotărâtă în ședință de partid.
Va urma pe același Scenariu Doctorul Arafat.
Dacă pentru Dumneavoastră mai contează această țară și viața unui om ce urmează a fi executat, nevinovat, vă aștept azi, la Ora 12:00, în fața DNA, pentru a Protesta Împotriva Statului Polițienesc care a renăscut în România și pentru Salvarea Profesorului Beuran de la o execuție Planificată Politic!”, susține Gelu Vișan.
Magistrații au decis astăzi să-l plaseze pe Mircea Beuran în arest la domiciliu, pentru 30 de zile.
Vezi și
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban
EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
A fost detonată nucleara, după reținerea lui Beuran: Urmează Arafat
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



