Dosarul cu nr. 3160/2/2019 a fost înregistrat, miercuri, la Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Concret, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) l-a trimis în judecată pe Traian Băsescu, cerând instanței să constate calitatea de lucrător/colaborator al securităţii, conform OUG nr.24/2008, a fostului șef de stat.
Fostul președinte a reacționat astăzi.
„Documentele au fost din 2006 (...). Am verificat pe ECRIS, nu au apărut încă înregistrate, o să văd şi o să mă pronunţ. Dar până la a mă pronunţa sau nu, trebuie să mă judec cu CNSAS-ul", a spus Băsescu, la Colegiul Naţional al PMP.
Acesta a adăugat că nu poate da detalii despre ce cuprinde dosarul, pentru că nu l-a văzut.
„Nu vă pot spune ce cuprinde dosarul pentru că nu l-am văzut. Nu am văzut dosarul trimis în instanţă. O să-l văd când e disponibil să fie văzut şi o să mă pronunţ public, deşi nu am de gând să fac un circ mediatic din el, ci am de gând să mă judec cât mai repede, o să vedem ce apare. Dar astăzi a apărut că s-a trimis dosarul, eu am verificat chiar înainte să vin şi nu era înregistrat pe ECRIS, sistemul de evidenţă al Curţii de Apel - Secţia Contencios, de la Bucureşti (...)", a mai spus Băsescu.
Vezi și
Mare atenție, șoferi! Riscați amenzi uriașe dacă faceți acest lucru la volan
SURSE Mutare făcută de USR-PLUS pentru prezidențiale! Răspunsul la o întrebare-cheie
EXCLUSIV Cât ar putea sta, de fapt, Liviu Dragnea la pușcărie














