Actorul Florin Piersic a declarat în nenumărate rânduri că nu-l interesează politica și că nu are de gând să se înscrie sau să candideze din partea niciunui partid. Chiar în a doua zi de Crăciun, acesta s-a înfuriat foarte tare pentru că i-a fost folosit numele în scop politic, fără ca el să aibă vreo implicare.
Vezi și Justiție?! Amenințări, intimidări, interceptări – s-a întors vechea Securitate în România?
"Sincer sa fiu, incep sa ma satur! Sunt personaje care se folosesc de numele meu, pentru a-si striga frustrarile politice. Aflu astazi ca m-as fi adesat domnului Dragnea, cu o expresie pe care o folosesc numai in gluma, dar niciodata nu mi-as permite sa vorbesc asa, la modul serios, indiferent cui m-as adresa. Asta e la fel ca scrisoarea pe care "am scris-o" eu acum doi ani lui Victor Ponta. Celor ce se tin de astfel de porcarii vreau sa le comunic in primul rand, cu tot respectul, ca sunt cam grei de cap, daca n-au inteles pana acum, ca politica NU MA INTERESEAZA! O las in seama celor care se pricep. Domnilor- ca nu meritati sa va spun "ciocoflenderi" -fiindca ati putea crede ca va jignesc NU VA MAI FOLOSITI DE NUMELE MEU! Este o lipsa de respect, ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu este un lucru tocmai... legal! Mergeti, beti o cafea buna...cine stie, poate vi se mai risipesc din cap aburii politicii si ne puteti lasa pe toti in pace, sa ne putem bucura in liniste de Sfintele Sarbatori! Florin Piersic", a scris actorul pe Facebook.


















