Acuzații grave: Când au vorbit de pensii majorate, PSD-ALDE nu s-au gândit niciun moment la pensionari, ci la voturi!

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 09-07-2019 18:00

Actualizat: 09-07-2019 17:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan face acuzații grave la adresa PSD. Potrivit acesteia, partidul a premeditat punerea în aplicare a Legii pensiilor pe motiv că  nu sunt bani să facă plățile aferente majorărilor.


"Când au vorbit de pensii majorate, PSD-ALDE nu s-au gândit niciun moment la pensionari, ci la voturi!

Acesta este adevărul! Au făcut atât de mult tam-tam cu noua lege a pensiilor încât, acum, după ce a fost promulgată, s-au trezit că nu au un soft de recalculare și nici personal suficient.

Au tras de timp cât de mult au putut, au introdus articole neconstituționale, nu s-au prezentat la votul legii în Senat pentru a se răzbuna pe fostul Ministru al Muncii, au menținut privilegii doar pentru pensionarii de lux, au intenționat să taie dreptul la pensie pentru aproape 2 milioane de pensionari și să desființeze, practic, pensia de invaliditate. #PNL a corectat aceste nereguli.


În acest moment, Ministrul Muncii transmite tot mai multe semnale că pensiile nu vor fi majorate nici în luna septembrie. Românii trebuie să știe că PSD-ALDE au tăiat în ultimii 2 ani din pensii de două ori, prin faptul că au întârziat majorarea punctului de pensie cu 6 luni în 2018 şi cu 9 luni în 2019.


PNL susține venituri decente pentru fiecare pensionar prin:

- Majorarea, de la 1 ianuarie al fiecărui an, cu 100% rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut;

- Creșterea transferurilor la Pilonul 2 până la 6%;

- Eliminarea tuturor inechităților create între pensionari cu aceeași vechime, pe aceleași funcții;

- Eliminarea pensiilor speciale pentru alte categorii decât pentru militari și magistrați", scrie Raluca Turcan pe Facebook.

 

Vezi și:

EXCLUSIV Avocatul Elenei Udrea face dezvăluirea momentului! Planurile fostului ministru


Mare atenție! Riscați amenzi uriașe sau chiar închisoarea pentru această faptă

Elena Udrea a ajuns în România! Cum își umple conturile fosta ‘Blondă de la Cotroceni’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri