Un număr de 5.014.596 pensionari era înregistrat la finele lunii iulie 2018 în România, iar pensia medie a fost de 1.134 lei, cu 152 lei peste cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Conform datelor oficiale, numărul celor care s-au pensionat la limită de vârstă era de 3.846.611 persoane, dintre care 2.244,795 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.276 de lei.
Pensie anticipată au primit, în iulie 2018, 21.290 persoane (1.407 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 85.371 de persoane (1.002 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 543.842 persoane (pensie medie de 656 lei), dintre care 47.834 persoane pentru gradul I de invaliditate (522 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 517.156 de persoane (595 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 326 de pensionari (290 de lei pensie medie), potrivit Agerpres.
Citește și:
EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali
Atenție! Ce se va întâmpla cu pensionarii care ar urma să aibă o pensie mai mică după aplicarea noii Legi a pensiilor
Încasări URIAȘE pe spatele pestei porcine. Cine beneficiază de acești bani
Adevărul despre pensii. Cât au primit în plus pensionarii
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 2 ore în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



