Pentru cetăţean, marea durere şi marea ruşine rămâne reţeaua de autostrăzi, a transmis sâmbătă, comisarul european Adina Vălean, subliniind faptul că țara noastră are absolută nevoie să construiască repede autostrăzile pe care le-a planificat.
”Pentru cetăţean, marea durere şi marea ruşine rămâne reţeaua de autostrăzi. Avem absolută nevoie să facem repede autostrăzile pe care le-am planificat. Eu am primit semnale încurajatoare dinspre autorităţi. Nu am elemente să afirm că e ceva întârziat sau că nu se face sau că se pierde şi atunci trag nădejde că, dacă aceste proiecte merg aşa cum au pornit, ar trebui să avem autostrăzile”, a declarat Adina Vălean la Prima TV.
Întrebată cum lucrează cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), Adina Vălean a răspuns: ”Foarte bine. Am lucrat foarte bine cu toţi miniştrii Transporturilor. Am avut PNL, USR şi acum PSD. Toată lumea înţelege că e o aşteptare publică uriaşă şi de la un ministru al Transporturilor, şi de la un comisar al Transporturilor şi atunci ne-am întâlnit în mod natural că ce am stabilit, care sunt proiectele, de alea ne ţinem şi facem tot ce putem ca ele să meargă înainte”.
Solicitată să precizeze dacă Sorin Grindeanu ar trebui să rămână ministru al Transporturilor, comisarul european a răspuns: ”E o întrebare politică. Nu pot să fac afirmaţii. Repet, am lucrat bine cu toată lumea, important e să ne ţinem de proiecte”.
Deşi unii liberali au menţionat şi numele său ca posibil titular al Transporturilor, în cazul în care PNL va prelua ministerul la rotativa guvernamentală, Adina Vălean nu e interesată să revină în politica naţională. „Eu trebuie să-mi termin mandatul de comisar, e foarte important. Mai am foarte multe de făcut”, a conchis ea, conform news.ro
Adina Vălean, comisar european: Pentru cetăţean, marea durere şi marea ruşine rămâne reţeaua de autostrăzi
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

06 noiSocial
Prognoza revizuită ANM. Vremea din România, până pe 7 decembrie 2026

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu
Articole Similare

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial



