USR-ul l-a chemat pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la raport în Palament, pe tema împrumuturilor pe care le face România în mandatul său.
Câciu a afirmat, miercuri, că va fi prezent în plenul Parlamentului, la solicitarea USR, dar a menţionat că împrumuturile României le înglobează şi pe cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Amintim că PNRR-ul a fost realizat de fostul ministru USR al Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
„Pentru luni, deja programul a fost antamat, dar o să le cer să ne vedem tot săptămâna viitoare, dar în altă zi. O să prezint acolo ceea ce am mai prezentat şi în Senat. Dacă uităm că împrumuturile României înglobează şi împrumuturile din PNRR, putem să facem oarecum, cum să spun, o licenţă poetică. Dar, totuşi, în acea convocare şi în această creştere şi a datoriei publice, sau în total împrumuturi pe anul acesta, avem şi împrumuturile din PNRR. Mai mult, avem împrumuturi care reprezintă rostogolirea datoriei anterioare, luate de guvernele anterioare. Absolut toate argumentele le voi prezenta în cadrul Parlamentului”, a spus Câciu, conform Agerpres.
Uniunea Salvaţi România a solicitat ca ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, să vină luni în plenul Camerei Deputaţilor pentru a explica măsurile de oprire a scumpirilor şi pentru a controla deficitul. În cazul în care nu se va prezenta, parlamentarii USR vor depune o moţiune simplă împotriva lui, a anunţat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.
„USR a făcut o cerere către Biroul permanent pentru chemarea ministrului Câciu în faţa Parlamentului la "Ora Ministrului", pentru a explica nişte lucruri. Am spus: "România spre faliment, ne împrumutăm cu 1.000 de euro pe secundă. Cum opriţi dezastrul fiscal, domnule Câciu?”. Ştim cu toţii ce se întâmplă, vedem ce se întâmplă, Câciu este absolut depăşit de problemele fiscale din momentul ăsta. Nu are niciun plan, agenda lui e făcută la partid. Nu ştim exact câtă economie ştie, ce plan are în cap, cum ţine bugetul în mână până la finalul anului. Or, fiecare dintre români trebuie să vadă că Ministerul de Finanţe este pe mâini bune şi că avem acolo un ministru care înţelege ce se întâmplă”, a afirmat Moşteanu, miercuri, la Parlament.
Adrian Câciu răspunde USR-ului, lovind cu manta în Ghinea! 'Avem şi împrumuturile din PNRR'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

28 minute în urmăActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



