Năstase susține că nu a avut o astfel de discuție cu Nuțu Cămătaru și că era greu să aibă discuții cu acesta, dat fiind că era însoțit mereu de „Mascați”.
Ce a dezvăluit Ion Balint în cartea „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”, scrisă de Codin Maticiuc:
„A cerut voie gardienilor să vină să vorbim. M-a salutat și mi-a spus că vrea să mă cunoască. I-am zis: ‘Dacă voiai Hollandul (n.r. - pușcă de vânătoare), puteai să-mi spui, că ți-l trimiteam. Aveam eu o armă de vânătoare de colecție, Holland & Holland.
Îmi trecuse pe la ureche că o vrea Năstase și că de aia m-a băgat iar jos. Cu ordin direct. Dar mi-a zis că n-a fost așa. M-am uitat în ochii lui și l-am întrebat ce caută la prizon, alături de mine. De ce n-a făcut legile cum trebuie, că doar el a fost la butoane. A lăsat privirea în jos…”.
Ce susține Adrian Năstase
„Nu îmi aduc aminte de o astfel de întâlnire. E greu de crezut de cineva faptul că gardienii fac asemenea servicii de intermediere de întâlniri între persoanele aflate în penitenciar. Singura posibilitate de a mă intersecta și cu această persoană era pe traseul spre grefă, pentru că treceam printr-o curte interioară a unei alte secții din penitenciar. E posibil să ne fi intersectat, dar nu am avut o astfel de discuție. Eu eram însoțit la grefă de patru mascați, care, dacă aș fi avut astfel de discuții, ar fi știut și ar fi raportat. Cei din penitenciar erau foarte precauți să nu intru în contact cu diverse persoane, eu fiind privit ca o persoană cu vulnerabilități”, a declarat pentru Gândul, fostul premier Adrian Năstase.
Vezi și
După ce nevaccinaților le-a fost interzisă participarea la parada de 1 Decembrie, polițiștii vor să boicoteze manifestația: Polițiștii nu defilează pentru a gira politicienii aflați vremelnic la conducere!
Se modifică Codul Rutier: Acești șoferi vor avea interzis să mai conducă pe teritoriul României. Polițiștii rutieri vor putea da noi sancțiuni
Kaufland începe să scoată gardurile despărțitoare pentru nevaccinați!


















