Afacerea secretă a lui Dragoș Pătraru din Bistrița Năsăud. Ce legături are realizatorul de la Starea Nației cu orașul din Ardeal

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 29-02-2024 12:13

Actualizat: 05-03-2024 23:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prezentatorul Dragoş Pătraru a anunţat miercuri, 19 aprilie 2023, că a luat decizia de a retrage emisiunea „Starea Naţiei” de la Prima TV, după cinci ani.


Dragos Pătraru a explicat la vremea aceea că că neînțelegerile au fost de natură financiară, iar el a încercat să negocieze până în ultimul moment, dar fanii emisiunii o vor putea vizualiza în continuare, pe canalul de YouTube al acesteia.

Realizatorul TV care a pus bazele producției „Starea Nației”


Realizatorul și producătorul TV Dragoș Pătraru, a pus bazele unui business, la Colibița  Acesta își produce aici vinul, pălinca și vinarsul care poartă numele producției sale TV.


Puțini știu că Dragoș Pătraru își face vacanțele în județul Bistrița-Năsăud deja de ani de zile. Iar acesta nu este singurul lucru care-l leagă de Bistrița-Năsăud. Aici își produce și vinul, palinca și vinarsul „Starea Nației”, notează
bistriteanul.ro

Vinul este produs de Crama Jelna, iar palinca și vinarsul de distileria Brendea, care nu face rabat la calitate.


„Excelent a ieșit vinul Starea Nației, pentru că se ocupă de el Darius Pripon (n.r. vinificatorul cramei Jelna)”, a precizat Dragoș Pătraru, la Bistrițeanul Live.

Citește și: Dragoș Pătraru: ‘Ha, ce țeapă o să le tragem! Ei vor pune pensionarea la 70 de ani, noi vom muri la 62!’

Produsele lui Dragoș Pătraru se găsesc online


Realizatorul TV spune că este nevoie ca producția media pe care a pus-o pe picioare să fie dublată de un magazin care să vândă produse ce-i poartă numele. 

Astfel, în magazinul online Starea Nației mai găsiți pe lângă vin, vinars, pălincă și ceaiuri, tricouri, cești, miere, cafea sau bijuterii.


Potrivit realizatorului TV, această nevoie de diversitate și completare a produsului media vine tocmai din nevoia de independență editorială:

„Totul vine de la nevoia de independență editorială la noi. Marea problemă a jurnaliștilor în țări precum România, și nu e o problemă nepărat locală, este că își pun ouăle într-un singur coș: lucrează pentru o singură televiziune, trust, site. Sunt obligați să accepte niște compromisuri sau să plece. Toate produsele sunt pe un trend ascendent ne aduc bani care adunați ne asigură independența editorială. Studioul, sculele, oamenii sunt angajați la Starea Natiei, putem livra produsul in continuare daca o televiziune decide să nu ne mai plătească”,a explicat Dragoș Pătraru.

Acesta a implementat și o monetizare online. Cei care apreciază produsul media au parte de acesta, contracost. Conform realizatorului TV, monetizarea online aduce 50% din veniturile aduse de emisiunea televizată, notează bistriteanul.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri