Afară cu secretarele cu salarii de 7.000 de lei! Anunț făcut în direct! Se face curățenie de primăvară în Guvern

Se face curățenie într-unul dintre ministere! Secretarele cu salarii uriașe vor fi date afară. Anunțul a fost făcut direct din Guvernul Orban.

Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a vorbit, la Realitatea Plus, despre reorganizarea ministerului pe care îl conduce, toate obiectivele convergând spre transparentizarea activității.

Șeful Dezvoltării a anunțat că există secretare cu salarii cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar acestea vor fi concediate.

Din 1.020 de posturi, după reorganizare, vor rămâne 765.

Guvernul României a aprobat o hotărâre de guvern în aprilie 2020 privind organizarea și funcționarea unităților administrative. Am emis astăzi 100 de preavize. Pentru examen vorbim de 285 de funcționari, aceștia se vor putea prezenta la examen vineri, pe 29.05.2020, pentru 189 posturi de funcționari publici. Documentația a fost emisă în termen legal. În ceea ce privește protestul prezentat, fiecare cetățean român, inclusiv angajații ministerului, au dreptul la protest. Am găsit în minister funcționari foarte bine pregătiți. Ei nu trebuie să se teamă de aceste examene. Prin această reorganizare, vrem să așezăm lucrurile în matca firească.

„Nu putem plăti secretare cu salarii uriașe”

Nu putem plăti secretare cu salarii uriașe, în timp ce oameni care gestionează proiecte de milioane de euro sunt puși într-o situație deficitară. Secretarele puteau ajunge la 5.000-7.000 de lei, într-o funcție de execuție. O funcție de conducere poate ajunge între 5.000 și 8.000 lei. Eu câștig 12.800 de lei pe lună. Ministerul a avut o organigramă cu 1020 de posturi, după reorganizare rămân 765. Am restructurat funcțiile de conducere cu 35%. Avem 54 de posturi vacante, se pot înscrie la concursul de vineri și cei care au primit preaviz. Toate aceste lucruri au fost făcute pentru fluidizarea din minister. Acest minister a fost un minister etanș, acum îl transparentizăm.”, a afirmat Ștefan.

Vezi și

Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare