Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că a adoptat un ajutor financiar pentru familiile care adoptă copii din alte județe.
Concret, sumele necesare pentru transport şi cazare în vederea participării la procedura de potrivire practică cu un copil care are domiciliul în alt judeţ decât cel al adoptatorului sau familiei adoptatoare se decontează în mod unitar, la nivelul întregii țări, informează Ministerul Muncii.
În acest sens, Executivul a adoptat o hotărâre care prevede procedura de decontare a celor 200 de lei/zi/persoană pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare ale adoptatorilor pentru vizitele efectuate de aceștia în perioada de potrivire practică cu copilul. Astfel, plata acestei sume se face de către direcţia generală de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare, la solicitarea acestora. Pentru decontarea sumelor, DGASPC transmite agenţiei pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv cea a municipiului București o situaţie centralizatoare cu titularii drepturilor, potrivit unui calendar stabilit de comun acord.
Sumele se asigură din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale.
Se estimează ca un număr de aproximativ 1.500 de familii adoptatoare vor beneficia de acest drept, reprezentând cheltuieli de aproximativ 6 milioane de lei/an.
Potrivit datelor colectate de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții, la nivelul DGASPC-urilor se înregistrau, la 31 decembrie 2021, solicitări pentru decontarea acestui sprijin în valoare de aproximativ 1.500.000 lei.
Ajutor de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale! Se estimează un număr de 1.500 de familii beneficiare
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-06-2022 15:29
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



