Alertă! A apărut metoda 'Covid'! Cum sunt înșelați românii în vreme de pandemie

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-10-2020 10:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Semnal de alarmă tras de Poliția Capitalei! A apărut o nouă metodă de înșelătorie: metoda „Covid”.


Miercuri, DGPMB a pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în București și Constanța. Sunt puse în aplicare mai multe mandate de aducere, inclusiv pe numele unor persoane aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea.


Astăzi, 07.10.2929, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pune în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Constanța, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune și respectiv tentativă la înșelăciune( sub forma a două acte materiale consumate și 43 de tentative), cu prejudiciul de peste 100.000 de lei.

Sunt puse în aplicare mai multe mandate de aducere, inclusiv pe numele unor persoane aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea.

Audierile vor fi efectuate la sediul Secției 7 Poliție.”, a transmis Poliția Capitalei.

Modul de lucru, similar cu metoda „Accidentul”


Bugetul.ro a identificat faptul că metoda „Accidentul” a fost adaptată în vremuri de pandemie și a devenit metoda „Covid”.

Acum, așa-zisele rude vă apelează telefonic, vă spun că sunt bolnave de Covid-19 și că au nevoie de bani, în loc să pretindă că au suferit un accident și că au nevoie de bani, pentru a rezolva problemele - cum se întâmpla când aplicau metoda „Accidentul”.

„Înșelăciuni în care persoanele care suna cer bani în numele unor bolnavi de Covid sau pretind în convorbirea telefonică victimelor că sunt rude bolnave”, descrie Poliția Capitalei modul de operare al escrocilor.

Vezi și

Pe filieră machedonească. Cine e beizadeau ‘îngrijită’ de Tănase Stamule și ‘impusă’ de Ludovic Orban la conducerea Capitalei

Scenariu-bombă despre posibilitatea amânării alegerilor parlamentare: ‘Parlamentul poate fixa data alegerilor în interiorul acestor 4 ani plus 3 luni


Ce salariu are acum Klaus Iohannis: Documentul a fost făcut public la 30 septembrie
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri