În timp ce tatăl său, Donald Trump își pregătea celebra vizită în Israel, fiul său cel mare, Donald Trump Jr. se afla în România. Cel puțin asta susțin jurnaliștii de la Can Can.
Aceștia susțin că băiatul președintelui SUA, în vârstă de 39 de ani, a ajuns luni, 15 mai, în ţara noastră, cu un avion privat şi a părăsit România după o săptămână, luni, 22 mai, cu o cursă TAROM, cu destinaţia Bruxelles, la fel de discret cum a fost şi la sosire.
Vezi și Ce avere are de fapt Regele Mihai și câți bani încasează lunar de la stat
Donald Trump Jr. a venit în România, se pare, pentru vânătoare. Fiind recunoscut ca vânător împătimit, acesta ar fi fost invitat într-un sat din Giurgiu, la vânătoare de căpriori pe domeniul Singureni. Și se pare că a și acceptat. Vizita a fost un mister total, iar securitatea de nota 20 pentru că nimeni nu a reușit să pătrundă în preajma lui.
Alertă! Ce a făcut DonaldTrump Jr. timp de o săptămână în România
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



