În urma ședinței din data de 24 martie a Consiliului de Securitate, primul ministru francez a decis ridicarea planului „Vigipirate” pe tot teritoriul țării. Toate autoritățile, operatorii economici, cetățenii și vizitatorii trebuie să aibă mare grijă, ca urmare a pericolului de atentat. Nu este deloc un moment prielnic pentru călătorii, sub nicio formă.
Inclusiv cei care sunt deja în Franța trebuie să aibă mare grijă:
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că în urma întrunirii Consiliului de Securitate de duminică, 24 martie 2024, Prim-ministrul Franţei a anunţat ridicarea planului "Vigipirate" la nivelul cel mai înalt, "urgenţă atentat", pe întreg teritoriul francez.
Planul "Vigipirate" implică toţi factorii interesaţi, statul, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie, cu accent pe securitatea clădirilor unităţilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult, securitatea adunărilor festive, culturale şi religioase, securitatea transporturilor şi a clădirilor publice şi instituţionale”, a transmis MAE, prin intermediul unui comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI: Satul din România care a umilit comunele din Elveția sau Franța. A devenit un punct de atracție la nivel mondial
Unde pot solicita românii care vor ajunge în Franța asistență
Ministerul Afacerilor Externe nu interzice cetățenilor să meargă în Franța, dar îi îndeamnă la prudență. Pentru cei care vor să afle mai multe informații, autoritățile au transmis toate datele de contact, pentru informații suplimentare:
„Reamintim că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
- Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
- Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
- Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
- Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://paris.mae.ro, https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.ro, https://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro”, extras din comunicatul transmis de către MAE, despre situația din Franța.
CITEȘTE ȘI: Un român din Franța, prins în timp ce încerca să fure din cutia milei! De două zile pândea donațiile enoriașilor
















