Un caz de acest gen a fost semnalat de Sonia Gabriela Husman din Botoșani, care a postat pe facebook un caz de-a dreptul revoltător. Aceasta a cumpărat cârnați proaspeți de la supermarketul Profi și când i-a prăjit, viermii au început să iasă din aceștia.
Speriată și revoltată, internauta a apelat la ajutorul Protecției Consumatorului, care a verificat alt lot de cârnați, astfel că Profi a scăpat cu fața curată după ce a vândut alimente contaminate, potrivit relatărilor Soniei.
Bugetul.ro a cerut o poziției publică și supermarketului Profi, dar până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns.
Vezi și Atenție! Ce e obligat să facă președintele Iohannis până la 15 iunie
"Buna seara! Apelez la voi ca vad ca altfel nu se poate..
Ce spune Profi, în urma solicitării bugetul.ro.
"Ca urmare a sesizării doamnei Sonia Gabriela Husman, vă comunicăm că suntem preocupați de mentinerea sigurantei alimentare a clienților noștri și că avem proceduri foarte stricte în această privință. Totodată, avem încredere în profesionalismul reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Botoșani care, în urma verificărilor, nu au constatat nereguli privind termenul de valabilitate sau alte modificări organoleptice ale altor produse provenite din același sortiment. Pe lângă aceasta, regretăm că nu am fost informați si noi la momentul respectiv de către doamna Sonia Gabriela Husman pentru a face chiar atunci propriile noastre verificări, edificatoare. Vă asigurăm de corectitudinea și transparența noastră privind serviciile oferite".


















