sursa foto:  cruisehive.com

Alertă de holeră! Un vas de croazieră este blocat în insulele Mauritius

Potrivit anunțului DPA de luni, peste 3.000 de persoane sunt blocate în insulele Mauritius din Africa de Est, după ce în vasul de croazieră cu care călătoresc s-au depistat posibile cazuri de holeră.

Autoritățile au prelevat probe de la aproximativ 15 pasageri care au acuzat  simptome gastrointestinale. Rezultatele sunt așteptate  în cursul zilei de astăzi, a transmis luni agenţia DPA, citată de Agerpres, și Reuters.

Africa de Sud se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai grave focare de holeră din ultimii ani.

Autorităţile din Mauritius au decis duminică să nu lase vasul Norwegian Dawn să acosteze în portul capitalei Port Louis, după ce s-au înregistrat cazuri de simptome gastrointestinale la bord.

Anterior, și insula franceză La Réunion a refuzat intrarea navei pe teritoriul său, conform Agerpres, motivând drept nesatisfăcătoare situaţia de la bordul navei.

„Decizia de a nu permite accesul navei de croazieră la chei a fost luată pentru a se evita orice risc pentru sănătate. Sănătatea şi siguranţa pasagerilor, precum şi cea a întregii ţări sunt cele mai importante pentru autorităţi”, a transmis Autoritatea portuară din Mauritius, într-un comunicat citat de Reuters.

Citește și: Pericol de holeră la Marea Neagră? Primarul Constanței, Vergil Chițac: Se fac analize microbiologice, nu e niciun fel de problemă

Autorităţile au sugerat trimiterea la bord a unei echipe de medici în vederea efectuării testelor. Ca urmare, compania de transport maritim a decis anularea escalei planificate şi continuarea drumului către Mauritius, după cum a explicat prefectura insulei.

Motiv pentru care autorităţile au sugerat trimiterea la bord a unei echipe de medici în vederea efectuării testelor. În urma acestei măsuri, compania de transport maritim a decis anularea escalei planificate şi continuarea drumului către Mauritius, după cum a explicat prefectura insulei.

15 persoane se află în izolare

Nava are 2.184 de pasageri şi 1.026 de membri ai echipajului. Din aceștia, după terminarea croazierei,  aproximativ 2.000 de pasageri ar fi debarcat în Port Louis,  în timp ce alţi 2.279 de pasageri noi ar fi fost aşteptaţi să se îmbarce pe navă, a precizat autoritatea portuară.

Potrivit autorităţilor, cel puţin 14 pasageri şi un membru al echipajului au acuzat diaree şi vărsături. Aceste persoane au fost izolate în camerele lor.

„Din cauza testelor suplimentare solicitate de autorităţile locale înainte ca intrarea să fie permisă, guvernul din Mauritius a amânat cu două zile debarcarea pentru croaziera actuală şi îmbarcarea pentru următoarea, până la 27 februarie 2024”, potrivit unui comunicat al companiei.

Compania ia toate măsurile necesare pentru protejarea clienţilor

Potrivit unei scrisori datate duminică de către căpitanul vasului, pusă  la dispoziţia agenţiei DPA, pasagerii au fost informați că  nu vor părăsi pentru moment nava în Port Louis.

De asemenea, compania a anunțat că se depun toate eforturile pentru igienizarea bordului, precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea clienţilor, a echipajului şi a destinaţiilor.

Nava a ridicat ancora la 13 februarie din Africa de Sud către Madagascar, La Réunion şi Mauritius. Norwegian Dawn urma să revină în Africa de Sud cu alţi pasageri

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare