Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o nouă informare meteo de ploi torenţiale, până luni dimineaţa. De asemenea, 29 de judeţe sunt, total sau parţial, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până joi seara.
Potrivit informării meteo, începând de joi de la ora 10 până luni la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor, scrie zf.ro
Totodată, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău,Vrancea şi Buzău sunt, începând cu ora 10, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până la ora 22.00.
În Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în nordul Olteniei, local în Moldova şi Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...50 l/mp.
Citește și:
Probleme mari pentru pensionari! Cum îi poate afecta noua Lege a pensiilor
EXCLUSIV Dezastru pentru Florin Călinescu! Afacerea i s-a prăbușit
EXCLUSIV Decizie radicală a lui Rareș Bogdan: Renunță! ‘Tot ce e vechi lăsăm istoriei’
Alertă meteo! Cod galben de ploi în 29 de județe
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



