Primarii orașelor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, Alianţa Vestului cu scopul de a nu mai depinde de București și de a atrage fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune. Alianța Vestului ar putea să se întindă și către est.
Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că i-a propus lui Emil Boc, edilul de la Cluj-Napoca, să participe la elaborarea unui program comun de dezvoltare a zonelor de la est şi de la vest de Carpaţi, intitulat "Trans-Carpatica".
"Am emis şi noi o scrisoare către Primăria Clujului, domnului primar Emil Boc, în vederea elaborării unui program Trans-Carpatica, în care toate gândurile dinspre est să fie conectate cu cele din vest. Eu cred foarte mult în aceste alianţe care au acest rol, să spunem, de reprezentare mai important", a declarat Mihai Chirica, citat de Agerpres.
Alianța primarilor ardeleni a pus pe jar țara. Și alți primari vor să se rupă de București
Trending

16 sepPolitica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

11:00Sport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

16 sepEconomie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

09:00Economie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

circa 1 oră în urmăSocial
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

16 sepEconomie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

16 sepEconomie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026

07:00Entertainment
Cele 4 crâșme românești care au ajuns să impresioneze străinii din întreaga lume. Sunt în top 100 la nivel de continent

16 sepSport
Cei mai bine plătiți fotbaliști din lume în 2026: salarii și clasament
Articole Similare

23 minute în urmăExterne
Venezuela nu mai este pe harta țărilor care fac trafic de droguri. Ar putea urma Columbia, fostul paradis al lui Pablo Escobar

circa 1 oră în urmăSocial
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

circa 1 oră în urmăEconomie
Subvenție de ucenicie. Cine poate lua banii, ce valoare are ajutorul acum, în 2026

14:30Economie
31 de milioane de lei a produs ITM din amenzi, în ultimele luni. Munca la negru sau gri costă scump la sancțiune

14:00Economie



