alina gorghiu

sursa foto:  digi24.ro

Alina Gorghiu, ieșire triumfală: ‘Moment revoluționar în legislația României. Parlamentul a adoptat folosirea brățărilor electronice pentru agresori’

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunțat că deputații au adoptat cu unanimitate de voturi, proiectul de lege prin care agresorii vor purta brățări electronice care le vor monitoriza mișcările prin GPS.

„Moment revoluţionar în legislaţia României pentru protecţia victimelor violenţei domestice. Parlamentul a adoptat astăzi propunerea legislativă a PNL care reglementează folosirea brăţărilor electronice pentru agresori. Am acţionat pentru ca fiecare persoană atunci când rosteşte ACASĂ să nu asocieze acest cuvânt cu pericol, bătaie sau lovituri cauzatoare de moarte. Este un succes legislativ al PNL pe care l-am aşteptat de foarte mult timp, atât eu, cât şi cosemnatarii proiectului – Florin Cîţu, Marcel Vela – şi care nu s-ar fi realizat fără ajutorul societăţii civile, colegilor senatori şi deputaţi care au votat «pentru», cărora le mulţumesc.

Dar, dincolo de satisfacţia că, pe viitor, agresorii se vor gândi poate de două-nouă sau o sută de ori înainte de a-şi mai teroriza membrii familiei, rămâne regretul că multe alte acte de violenţă domestică puteau fi evitate dacă am fi avut această lege mai devreme. Mai ales că sistemul de monitorizare electronică este unul simplu şi nu foarte costisitor, dar cu miză majoră – viaţa unei persoane”, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă al PNL.

 

Ea a mai spus că primul pas în acest sens a fost făcut în 2012, când a fost introdu ordinul de protecţie.

„Important este că am reuşit. Am început cu paşi mărunţi, primul fiind în 2012, când a fost introdus ordinul de protecţie prin Legea 25/2012. În 2014, legislaţia românească în domeniu a fost îmbunătăţită substanţial odată cu semnarea de către România a Convenţiei de la Istanbul, dar şi cu eliminarea posibilităţii suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul condamnărilor. Doi ani mai târziu, s-a adoptat Legea 151/2016 privind ordinul de protecţie european, iar în 2018, prin Legea 174/2018, a fost introdus ordinul de protecţie provizoriu”, a explicat Gorghiu.

Senatoarea PNL a mai precizat că brăţările electronice vor fi integrate într-o infrastructură naţională, sub numele de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME).

„Acum, această legiferare a monitorizării electronice în cadrul unor proceduri penale va eficientiza şi mai mult justiţia românească. Brăţările electronice vor fi integrate într-o infrastructură naţională, sub numele de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME). Atunci când se emite un ordin de protecţie, persona supravegheată va primi o brăţară electronică care îi va monitoriza mişcările prin GPS. Imediat cum agresorul depăşeşte limita impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă direct către secţiile de poliţie. Intervenţia va fi rapidă, cel mai apropiat poliţist se va sesiza. Este soluţia eficientă pentru a feri alte victime ale violenţei domestice de soarta pe care au avut-o Nicoleta Botan, înjunghiată mortal de fostul soţ în incinta grădiniţei unde aceasta lucra, sau Florina Vlădan, una dintre victimele fostului său soţ în crima care a avut loc în coaforul de la Perla”, a conchis Alina Gorghiu, informează news.ro.

Pe 31 martie 2020, Senatul a adoptat propunerea de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare