Amazon.com a dominat în 2018 piaţa mondială de retail, iar companiile concurente nu au reuşit nici măcar să se apropie de performanţele sale, potrivit Business Insider.
Astfel, Amazon înregistrează o creştere incredibilă pentru o companie de mărimea sa, fiind unul dintre cei mai mari retaileri din Statele Unite şi din lume, atât online cât şi offline.
În Statele Unite, Amazon va încheia anul cu o cotă de piaţă de aproape jumătate diin vânzările online, potrivit unei analize realizate de Emarketer, în creştere cu 43,5% faţă de 2017.
Amazon va genera vânzări online de 258,22 de miliarde de dolari pe piaţa din Statele Unite, în 2018, respectiv o creştere de aproape 30% comparativ cu anul precedent. Vânzările impresionante nu reprezintă singura realizare a Amazon în 2018.
Amazon Web Services şi Amazon Advertising consemnează la rândul lor creşteri semnificative, în timp ce produsele cu sistemul de comenzi vocale Alexa rămân cele mai populare dispozitive inteligente.
În acelaşi timp, compania dezvoltă magazinele offline Amazon Go şi conceptul 4-Star. Compania a reuşit aceste performanţe în pofida detractorilor săi tot mai numeroşi, atât din partea reprezentanţilor aleşi cât şi a populaţiei, informează adevarul.ro
Vezi și
Atenție, pensionari! Pensiile anticipate sunt mai mari
Lovitură pentru șoferii români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2019
E oficial! Aceste pensii vor fi mărite de la 1 ianuarie 2019
Amazon a dat lovitura! Ce a reușit să facă compania
Trending

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

23:30Actual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

14:30Politica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

20:30Actual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



