Amenzi draconice pentru petroliștii din Marea Neagră! Statul român îi obligă să facă acest lucru. Unele dintre ultimele amendamente aduse la proiectul de lege offshore stabileşte penalizarea drastică a petroliştilor din Marea Neagră în cazul în care aceştia nu folosesc angajaţi români şi nu lucrează cu firme înregistrate în România, anunță economica.net.
Ținând cont de volumul cheltuielilor de exploatare, penalităţile pot ajunge la sute de milioane de dolari.
Respectivul proiect de lege, care este foarte important pentru România, ar fi trebui să intre la vot final în Camera Deputaţilor azi, dar a fost din nou amânat.
În proiectul de lege, există trei articole care fac referire la această chestiune. Primul spune că firmele străine cu care companiile petroliere vor încheia contracte pentru a extrage gazele sunt obligate ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înfiinţeze şi să menţină, pe toata durata contractului, o filială sau sucursală cu sediul în România.
Sancţiunea prevăzută în proiectul de lege este de 10% din toată valoarea contractului, pentru firmele străine care nu deschid reprezentanţe în România.
Al doilea articol spune că "în condiţii similare şi de preţ, titularii acordurilor petroliere sunt obligaţi să achiziţioneze bunuri şi servicii de la persoane juridice române cu un capital deţinut în proporţie de peste 25% de persoane fizice şi juridice române". Amendamentul penalizator spune că petroliştii care nu respectă aceastră prevedere trebuie să plătească penalităţi de 10% din valoarea contractelor încheiate fără respectarea acestei cerinţe.
Al treilea articol spune că "Titularii acordurilor petroliere au obligaţia ca cel puţin o pătrime din numărul total de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor petroliere să fie cetăţeno români cu rezidenţă fiscală în România". În cazul în care companiile petroliere nu respectă această prevedere, sunt pasibile de o "amendă echivalentă cu un salariu minim brut garantat în plată înmulţit cu numărul angajaţilor pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia legală" se arată în amendament.
Vezi și Toți cei care au conturi bancare trebuie să știe asta! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea salva banii
DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Amenzi draconice pentru petroliștii din Marea Neagră! Ce le impune statul - Românii din zonă se vor bucura
Trending

17 febActual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

17 febActual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

17 febPolitica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

17 febEconomie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

17 febActual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

17 febPolitica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

17 febActual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

17 febActual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

17 febSocial
Trufandaua de pe tarabele din Obor. Bucureștenii se înghesuie să cumpere produsele

17 febActual



