Toate persoanele care au conturi bancare sunt vizate! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea pune la adăpost banii.
Autorităţile vor putea începe executarea silită a românilor care nu-şi achită de bunăvoie obligaţiile fiscale numai după obţinerea unei încuviinţări judecătoreşti. Astfel, ANAF nu va mai putea să pună poprire pe conturile românilor, până când nu are aprobare de la judecător.
Cel puţin aşa prevede un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari USR.
„Astfel nu se va mai ajunge la pedepsire pe nedrept, din pure greşeli administrative, a întreprinzătorilor şi contribuabililor oneşti“, precizează autorii proiectului. În prezent, executarea silită a datoriilor fiscale nu necesită aprobarea unui judecător, motiv pentru care parlamentarii consideră că au existat cazuri în care Fiscul a „sabotat“ cetăţenii, potrivit Adevărul.ro.
„Executările silite, şi în special popririle înfiinţate de ANAF, în mod strict administrativ şi fără încuviinţarea instanţelor, au condus în practică la abuzuri care au sabotat firmele româneşti. Chiar dacă popririle pot veni indiferent de mărimea firmei, ele le-au afectat în mod disproporţionat pe cele mici, deoarece aceste firme pot face apel mai greu la avocaţi şi la surse alternative de finanţare. Poprirea conturilor conduce la incapacitatea persoanei de a-şi folosi sumele existente în conturile bancare. Acele sume, însă, ar putea fi folosite în vederea formulării unei contestaţii împotriva actelor administrative fiscale prin care s-a instituit poprirea. Românii sunt astfel descurajaţi sau chiar împiedicaţi de a-şi exercita dreptul de a contesta acte administrative fiscale“, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare legislativă.
Vezi și DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Toți cei care au conturi bancare trebuie să știe asta! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea salva banii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-06-2018 10:01
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie



