Fost ministru al Justiției, Ana Birchall îi cere lui Cosette Chichirău, deputat USR-PLUS, să clarifice o informație apărută în presa locală.
Chichirău este acuzată că a administrat o firmă din Statele Unite ale Americii și după ce a ajuns parlamentar în România.
Astfel, Birchall spune că, dacă acuzațiile sunt reale, este evidentă incompatibilitatea și de aceea Chichirău are obligația să clarifice problema.
„Daca aceste acuzatii sunt reale e grav pentru ca este o evidenta incompatibilitate! Tocmai de aceea doamna deputat are obligatia sa clarifice daca este adevarat sau nu. Poate clarifica si ANI”, spune Birchall.
Deputatul Cosette Chichirău, co-președinte al alianței USR-PLUS de la Iași, se află într-o situație ingrată. Deputatul ieșean a deținut o firmă de panouri solare în Massachusetts, Statele Unite ale Americii (SUA), societate în care apărea și după ce și-a preluat primul mandat din Parlamentul României, scrie bzi.ro.
Cazul a ajuns în atenția inspectorilor Agenției Naționale de Integritate (ANI) în urmă cu mai mulți ani, însă aceștia nu au luat până acum vreo măsură. Între timp, reprezentanții statului din SUA au arătat, printr-o serie de adrese, că parlamentarul ieșean nu a renunțat la administrarea firmei respective. Reprezentanții statului Massachusetts (Commonwealth of Massachusetts) au indicat faptul că deputatul ieșean s-a aflat la cârma societății Wellington Solar LLC (Limited Liabiluty Company) între 2014 și 2018. Adresa este semnată de William Francis Galvin, secretarul Commonwealth-ului din Massachusetts. Acesta are rolul de a supraveghea Divizia Corporațiilor, Divizia Electorală, Arhivele Massachusetts, Comisia Istorică Massachusetts, Divizia de Evidență Publică, Divizia de Valori Mobiliare, precum și Centrul de Evidență al Statului.
Vezi și
Foto. Doar în România se poate așa ceva! Bătaie de joc pe bani publici!
Atac la Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR: ‘Cîțu și Turcan deschid nunta. Valsul diminuărilor salariale’
EXCLUSIV Situație halucinantă în mandatul lui Lucian Bode la MAI! După ce șeful Internelor a anulat concursul, Poliția Capitalei stă de 4 luni fără director general!
Ana Birchall, către Cosette Chichirău: 'Doamna deputat are obligația să clarifice'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-05-2021 09:30
Trending

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

09:48Actual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

14:00Actual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie
Articole Similare

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

10 aprEconomie
România, la un pas să piardă 3 miliarde de euro din PNRR. UE nu ne va da banii, dacă nu îndeplinim aceste condiții

09 aprEconomie
Ilie Bolojan și cele 5 direcții strategice pentru reglarea prețurilor la energie

09 aprEconomie
Salariul, alocația și indemnizația, întârziate în plată la ING. Mii de români, afectați de situație

08 aprEconomie



