ANAF le-a pus gând rău jucătorilor la păcănele, premianților din cultură și celor care încasează venituri în străinătate, din premii sau jocuri de noroc

Autor: Ion Motea

Publicat: 24-02-2021 22:20

Actualizat: 24-02-2021 22:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Finanțelor au decis publicarea Ghidului fiscal al contribuabililor persoane fizice. Sunt vizate veniturile din premii și jocuri de noroc, atât din România, cât și din străinătate.







Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe, veniturile din premii reprezintă veniturile obţinute din concursuri şi din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.


Astfel, în această categorie intră veniturile în bani şi/sau în natură, precum premiile de orice fel acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii.


Tot aici se încadrează şi premiile în bani şi/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale.


Sursa citată menţionează că, premiile de tipul unor bonusuri care sunt acordate salariaţilor nu se încadrează la venituri din premii din punctul de vedere al impozitării, fiind asimilate veniturilor de natură salarială. Impozitul pe salariu este de 10%.


De asemenea, veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile şiserviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot.







”Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului le revine organizatorilor/plătitorilor de venituri. Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este impozit final pentru care nu se depune declaraţia unică. Pentru veniturile din premii şi jocuri de noroc nu se datorează contribuţii sociale.”, arată datele transmise de Ministerul Finanţelor.


Totodată, persoanele fizice cu domiciliul în România sau cele nerezidente care au declarat centrul intereselor vitale în România şi care realizează venituri din premii şi jocuri de noroc din străinătate au obligaţia să le declare în România şi să depună Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care s-au realizat veniturile.


Conform datelor transmise, contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleiaşi perioade impozabile, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în condiţiile legislaţiei, conform Adevărul.ro.






Citește și:


EXCLUSIV Lucian Bode pregătește reorganizarea Ministerului de Interne! Mai apar două funcții de conducere în MAI


Cutremur între ANPC și ANSVSA! Omul pe care Dacian Cioloș a fost forțat să-l destituie, la o zi după ce tot el l-a făcut șef, revine în prim-plan!

Guvernul vine cu noi reglementări pentru mii de români: Acest tip de acte pot fi folosite în continuare chiar dacă au expirat

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri