Analistul de politică externă Ovidiu Raețchi, fost deputat PNL, afirmă că decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina se dovedește a fi „o calamitate pentru interesele Rusiei”.
Raețchi a făcut această afirmație în contextul în care Finlanda și-a exprimat dorința de a adera la NATO. Fostul deputat liberal consideră această hotărâre a finlandezilor drept „o revoluție geopolitică”.
„Dorința Finlandei de a adera la NATO este o revoluție geopolitică. Elitele politice finlandeze au fost întotdeauna un model de inteligență și cumpătare în modul în care și-au gestionat complicata vecinătate cu Rusia.
Decizia lui Putin de a invada Ucraina se dovedește nu doar o agresiune sângeroasă, nejustificată și lipsită de succes, dar e și o calamitate pentru interesele Rusiei: una dintre cele funeste, absurde, catastrofale decizii din istorie”, explică Raețchi.
Analistul de politică externă Ovidiu Raețchi: 'Decizia lui Putin de a invada Ucraina e și o calamitate pentru interesele Rusiei'
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



