Analistul Bogdan Chirieac a comentat rezultatul summitului de la Bruxelles, unde Uniunea Europeană și Statele Unite au semnat un acord privind suplimentarea livrărilor de gaze naturale lichefiate americane pe Bătrânul continent, amintind că, în Marea Neagră, țara noastră are petrol și gaze cât să dea și la alții.
Analistul Bogdan Chirieac apreciat, printre altele, că, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis putea face mai mult.
”Vedem enorm de multe bâlbâieli, absența unui program, absența unui orizont. De pildă, Excelența Sa, președintele Klaus Iohannis, la summitul de la Bruxelles, unde a făcut o figură bună. Dar poate că Excelența Sa putea să explice, pentru că toată lumea importantă de pe planetă era acolo.
Și anume că România are rezerve de petrol și gaze în Marea Neagră, care nu sunt exploatate. Lucrul acesta poate ar fi ajutat toată Uniunea Europeană. Rezervele de acolo sunt multe peste necesarul intern. Deci dacă de acolo se alimentau cinci, șase, șapte țări, chiar mai mici din zona noastră, era o problemă rezolvată pentru un număr de stat din Uniunea Europeană. Pentru un deceniu, pentru două decenii, până când inventam altă sursă de energie, principala fiind cea cu hidrogenul.
Nu s-a întâmplat asta. Dar dacă nu deschizi gura, nu vorbești, nu ai cum să pui lucruri pe masă. Ați văzut cum Biden a pus pentru Statele Unite, a pus lucrurile pe masă, s-a semnat acordul, gaz lichefiat, 15 miliarde metri cubi de gaz. Este foarte bine, din toate punctele de vedere. Din nefericire, pentru România nu are cine să facă acest lucru”, a spus analistul Bogdan Chirieac, conform dcbusiness.ro


















