Simona Halep a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, cu premii totale de 2,5 milioane de dolari, fiind al 24-lea trofeu la simplu în circuit, scrie news.ro
În finala de la Toronto, Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial), scor 6-3, 2-6, 6-3.
În primul set, Halep s-a impus cu 6-3 revenind după ce a fost condusă cu 3-0. Românca a făcut de trei ori break, iar adversara sa o dată.
În al doilea set, Haddad Maia a fost constantă 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2 a fost evoluţia scorului, brazilianca reuşind două breakuri.
Setul decisiv a fost câştigat de Halep cu 6-3, după ce adversara sa a pierdut de două ori pe propriul serviciu şi românca o dată.
Meciul s-a încheiat în două ore şi 18 minute.
Titlurile WTA de simplu câştigate până acum de Halep sunt: 24 – Toronto (WTA 1000), Melbourne (WTA 250) - 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ca urmare a succesului din Canada, Halep va urca pe locul 6 WTA. Românca a obţinut un premiu de 439.700 de dolari şi 900 de puncte, scrie news.ro
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susținut miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a fost încheiat recoltatul la grâu în toată ţară, precizând că România are producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export, scrie news.ro
Petre Daea a afirmat că va anunţa săptămâna viitoare cifre exacte privind grâul recoltat, după centralizarea tuturor informaţiilor.
"O informaţie care merită să v-o aduc acum în atenţie şi să vă informez, domnule prim ministru, am încheiat recoltatul la grâu în toată ţara şi avem producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export. Cifra exactă vă voi comunica-o săptămâna viitoare, atunci când am pe masă toate informaţiile autorizate în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură în aşa fel încât informarea să fie corectă, exactă şi la timp”, a precizat ministrul Agriculturii.
El a anunţat şi că a început recoltarea la floarea soarelui.
"Important este că am început acum în cinci judeţe să recoltăm floarea soarelui. Recoltăm suprafeţele care au fost afectate de secetă, pentru că ele au ajuns la maturitatea de recoltare în aşa fel încât să nu înregistrăm nicio pierdere, iar drumul florii soarelui este spre unităţile de procesare şi o să vă informez şi o să vă prezint programul pe care dumneavoastră l-aţi dispus vizavi de susţinere industriei alimentare”, a mai transmis ministrul Agriculturii, conform news.ro
Asigurarea storno este o asigurare de călătorie extinsă care acoperă cheltuielile generate de anularea sau întreruperea călătoriei, din motive independente de dumneavoastră, conform ASF.
Asigurarea storno poate acoperi următoarele riscuri: îmbolnăvire a asiguratului sau a unei rude a acestuia, respectiv decesul, pierdere a locului de muncă și a veniturilor, intentare a unei acțiuni de divorț în care este implicat asiguratul, furt al actelor necesare pentru efectuarea călătoriei (de exemplu, actele de identitate), situații politice speciale în țara de destinație (război, revoltă, terorism, calamități naturale ș.a.), situații speciale în care se află compania de transport, cea care asigură cazarea etc.