Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat reacțiile venite din partea UDMR, în urma vizitei făcute de Viktor Orban la Băile Tușnad. Declarațiile vin după ce formațiunea maghiară a fost somată de președintele Klaus Iohannis să dea mai multe explicații.
"Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas înapoi."
"Multă aroganță din partea liderilor UDMR, din mare nefericire, în acest moment, fiindcă UDMR-ul - este adevărat - ar trebuie să rămână la guvernare, în aceste vremuri, pentru că şi minoritatea maghiară ar trebui să se simtă confortabil, în siguranţă, ţinând seama de toate crizele suprapuse plus războiul de la graniţele României. Cu siguranţă, cum a remarcat şi preşedintele Iohannis, probabil că domnul Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas înapoi. În loc de asta, nici pomeneală, nicio urmă de regret. Asta după ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a acuzat discursul lui Viktor Orban de rasism. La fel şi oficialii de la Bruxelles. Sunt reacţiile internaționale", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Întrebat dacă, după acest răspuns al UDMR, am putea vedea formaţiunea maghiară scoasă de la guvernare, acesta a afirmat: "Eu nu cred şi nici UDMR nu va pleca de la guvernare. Cred că scandalul rămâne aici. Sigur, pentru comunitatea internaţională faptul că membrii de bază ai Guvernului României au participat şi au aplaudat discursul lui Orban nu este de bun augur, fiindcă acolo rezultă că eşti membru al Guvernului României, iar acela a fost un discurs rasist, de tip nazist, după toate regulile. Ori, eu nu cred că se va întâmpla asta (n.r. că UDMR va fi scos de la guvernare), deşi PSD şi PNL împreună au largă majoritate parlamentară în acest moment", conform dcnews.ro


















