sursa foto:  ejpress.org

Klaus Iohannis, ieșire la adresa lui Vikor Orban: ‘Este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor’

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat discursul premierului Ungariei, Vikor Orban, susţinut în România, subliniind că ‘este greşit, o eroare majoră şi inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor’.

În principiu este greşit, este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai mai teribilă catastrofă a secolului XX, la al Doilea Război Mondial, este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă şi nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie pentru a-şi motiva orice demersuri politice interne sau externe.

Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă antieuropeană. Este eronat, greşit, inacceptabil indiferent unde s-ar afla această scenă, faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania este o problemă pentru noi şi reacţiile din spaţiul public au arătat că este o problemă pentru noi„, a spus şeful statului.

 

Preşedintele Iohannis a arătat că premierul ungar a încercat între timp să retragă într-un fel aceste declaraţii.

Între timp, este adevărat că premierul Orban, pe altă scenă, în Viena, a încercat să retragă într-un fel afirmaţiile sau să le reinterpreteze, ceea ce este un semn că şi-a dat seama că aşa ceva nu merge în Europa. Nu este rolul şi rostul meu să dau lecţii de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar, public, de ideile care au fost vehiculate acolo„, a mai spus şeful statului, conform agerpres.ro.

El a subliniat că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR pe acest subiect, deoarece reprezentanţii Uniunii au participat la eveniment.

Vezi și:

Coaliția de guvernare, pe punctul de a se rupe? Lider PNL: ‘Declarațiile lui Kelemen Hunor, încercări eșuate de atenuare a impactului declarațiilor lui Viktor Orban’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare