Capitala a fost poluată din cauza arderii unor deșeuri în Ilfov, unde președinte al CJ este liberalul Marian Petrache.
Caramitru Jr. acuză că gunoaiele arse în Ilfov „vin din străinătate, în special prin mafiile italiene”. „Vorbim de multe sute de milioane de euro aici. Afacere mare de tot. Credeți voi ca vor face ceva sa taie conducta de bani? Și să supere pe mafioții din Calabria sau Napoli? Sunteți naivi.”, susține, pe Facebook, Andrei Caramitru.
Postarea integrală a lui Andrei Caramitru
„Iarăși e poluare teribila in Bucuresti. Se ard gunoaie in nestire. Evident nimeni nu face ABSOLUT nimic.
Nici nu o sa facă. Ce sa vă fac dacă tot i-ați votat. Acuma respirați ce ați votat. Situația e simpla:
- se arde in Ilfov. Ilfov e sub conducerea PNL. Șeful acolo e Marian Petrache (poza lui o vedeți mai jos)
- gunoaiele vin din străinătate, in special prin mafiile italiene
- vorbim de multe sute de milioane de EUR aici. Afacere mare de tot. Credeți voi ca vor face ceva sa taie conducta de bani? Și să supere pe mafioții din Calabria sau Napoli? Sunteți naivi.
Ps: și sa ma lase cu ferma. Cum naiba in fiecare noapte arde câte ceva așa nu mare lucru și accidental dar e fum peste tot orașul? Ăștia ne cred tampiti ?”, a scris, pe Facebook, Caramitru Jr.
Explicațiile ministrului Mediului, Costel Alexe
„Ca urmare a unui incendiu pe o suprafață semnificativă de 30.000 mp, de vegetație în zona Periș, ard mocnit batalurile, bazinele de acumulare ale fostei ferme de porci, arderea acestor resturi generând mirosul specific şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.
Echipele Gărzii de Mediu și APM sunt pe teren, în nordul Capitalei, pentru a gestiona situația și a evalua impactul incendiilor de vegetație din zona Periș-Corbeanca-Buftea-Otopeni.
Totodată a fost solicitată intervenția ISU pentru a elimina toate focarele active și mocnite și a preveni extinderea lor.
Pe fondul creșterii incendiilor de vegetație din ultima perioadă, fac apel către populație să conștientizeze că aceste acțiuni, dincolo de disconfortul olfactiv, pot pune în pericol vieți omenești, bunuri materiale şi mediul înconjurător, situaţii care pot genera adevărate tragedii”, a reacționat, pe Facebook, Costel Alexe.
Vezi și
EXCLUSIV În plină epidemie de coronavirus, Dan Barna grăbește fuziunea cu PLUS! Ar fi un scandal intern în USR
Salarii majorate în plină criză! Cine sunt angajații norocoși
În plină epidemie de coronavirus, SPP-ul pune la bătaie 2 milioane de euro pentru achiziția de mașini













