Momentul în care accesul este gratuit la muzeele din România adună, an de an, mii de vizitatori. Mulți români și-au făcut deja lista cu expozițiile pe care vor să le viziteze, dar entuziasmul lor s-a dus când au văzut că lucrătorii nu vor să mai vină la muncă, în seara de 18 mai. Cu o atât de mare presiune pusă pe autorități, Marcel Ciolacu a spus că le crește, în sfârșit, salariile:
„Dacă vor face grevă, sâmbătă noaptea mă găsiți la Antipa, dar eu sunt ferm convins că vor avea maturitate și vor aștepta până săptămâna viitoare”, a declarat premierul.
Ce se întâmplă cu Noaptea Muzeelor, pe 18 mai
În cadrul ședinței de Guvern, premierul a spus că discută cu Ministerul Culturii, spre aprobarea ordonanței. Astfel, crede că Noaptea Muzeelor se va desfășura în mod firesc. Totuși, a rugat angajații să aibă răbdare.
„Discutăm azi și propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele țării, dar și pentru alte categorii unde sunt discrepanțe salariale. Ministrul Finanțelor trebuie să ne confirme aplicarea acestor soluții și putem pregăti actul legislativ pentru a-l aproba săptămâna viitoare.
Sunt convins că, în aceste condiții, Noaptea Muzeelor se va desfășura normal, cu întreaga listă a muzeelor deschisă publicului”, a adpăugat Marcel Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: Lovitură pentru fumătorii din România! Ce se poate întâmpla cu țigările de unică folosință
Angajații de la muzee au ajuns în pragul disperării financiare
Directorul muzeului „Antipa” a transmis că angajații sunt nemulțumiți de salarii. Mulți dintre ei au studii superioare și nu primesc nici măcar 3.000 de lei pe lună. Nu au altă variantă decât să își mai caute un job și se gândesc inclusiv să plece din țară. Unii au recurs la reconversie profesională, chiar dacă își iubeau meseria.
„Nu este firesc. Este cu atât mai puțin firesc cu cât, de la începutul anului, salariații din muzeele din universități sunt plătiți mai onorabil și atunci sigur că nemulțumirea colegilor mei este maximă. Iar eu sunt alături de ei și pentru că pentru mine, ca director, este foarte complicat să gestionez o astfel de situație, să păstrez colectivul intact.
Am colegi care în ultima vreme au plecat în alte domenii de activitate, tocmai din cauza salarizării. Deci, cu toții, salariați, directori, public, avem interesul să convingem Guvernul să deblocheze acea ordonanță pe care Ministerul Culturii a inițiat-o și care ar trebui să corecteze un pic această situație financiară”, a spus Luis Popa pentru Hotnews.
CITEȘTE ȘI: Măsluirea locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități, o practică nouă în România. Orașul unde 40 la sută dintre legitimații au fost copiate













