Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă până miercuri noapte în zona montană a 23 de judeţe, respectiv o informare de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în întreaga ţară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 februarie, ora 22:00 - 13 februarie, ora 2:00, în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h şi va fi viscol.
De asemenea, începând de luni seară, de la ora 20:00, şi până miercuri, la ora 10:00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme rea. Astfel, în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitaţii şi local se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 20 l/mp.
La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. În Banat, precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile până marţi seara (12 februarie), apoi vor fi mai ales ninsori. Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marţi (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60 - 70 km/h.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informările emis luni.
ANM a făcut anunțul! Vremea se schimbă radical
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



