Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 3,3 milioane de lei în urma unei ample serii de acţiuni de verificare a modului în care se derulează comerţul cu obiecte din metale preţioase şi cu pietre preţioase, la nivelul întregii ţări, scrie news.ro
Timp de o lună, comisarii ANPC au controlat 597 de operatori economici, care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Cantitatea de bijuterii din metale preţioase verificată s-a ridicat la peste 2,2, tone, din care 1,87 tone s-au dovedit a avea abateri.
Printre cele mai des întâlnite abateri constatate de echipele de control, se numără: comercializarea unor produse din metal preţios fără a purta marca de stat, deficienţe de etichetare (lipsa menţionării pe etichete a gramajului, preţului, denumirea pietrei, ponderea acesteia în greutatea bijuteriei, a elementelor de identificare-caracterizare etc.), lipsa traducerii în limba română pe certificatul de conformitate sau de garanţie, afişarea preţului obiectului în altă monedă decât leul (ex: euro), afişarea preţului produsului într-un mod greu vizibil.
De asemenea, alte nereguli găsite de echipele de control au fost: nerespectarea regimului promoţiilor ,
lipsa informaţiilor complete referitoare la pietrele preţioase, lipsa balanţei de verificare din magazine sau utilizarea unora fără verificare metrologică, neacordarea garanţiei obiectelor din metal preţios comercializate, lipsa afişării tarifelor de reparaţii.
În urma acestor constatărilor din teren, conducerea ANPC a decis extinderea controlului şi prelungirea tematicii naţionale pentru încă cel puţin o lună, la nivelul întregii ţări.
Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 3,3 milioane de lei şi 260 de avertismente. Pentru doi operatori economici din municipiul Bucureşti a fost propusă suspendarea autorizaţiei de funcţionare.
Din anul 2018, conform legii, ANPC este instituţia din România care autorizează operatorii economici care comercializează obiecte din metale preţioase şi unicul organism abilitat să aplice acestor produse marca de stat, scrie news.ro
ANPC a dat lovitura! Amenzi de peste 3,3 milioane de lei aplicate în urma unor controale efectuate la 600 de operatori economici
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



