Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au închis temporar încă cinci hoteluri din regiunea Bucureşti – Ilfov după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care mizerie în bucătării şi în camere, scrie news.ro
”Alte hoteluri au fost scoase la tablă! Caro, Minerva şi unele mai puţin cunoscute, din jurul Capitalei, şi-au dat examenul de maturitate şi… l-au picat! Cred că nu mai au conexiune la cablu şi nu au văzut ce au păţit alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie. Au avut ocazia să afle… Continuăm excursia prin toată ţara!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Abaterile constatate de echipele de control, în spaţiile destinate alimentaţiei publice, au fost: folosirea unor bucătării care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor; schimbarea stării termice a produselor; utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu grătare cu vopsea exfoliată, urme de rugină, chedere depreciate, cu ventilatoare care prezentau depuneri de praf şi impurităţi; folosirea unor lăzi frigorifice cu depuneri masive de gheaţă pe pereţii agregatelor; utilizarea unor grătare şi cuptoare neigienizate corespunzător, cu urme grosiere de grăsime arsă, praf şi resturi alimentare.
De asemenea, alte nereguli au fost: existenţa, în spaţiul de lucru, a unui paviment şi a unor pereţi deterioraţi, cu spărturi şi exfoliere de vopsea lavabilă, care nu pot fi igienizate corespunzător; utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, cu grad ridicat de uzură; folosirea unor produse alimentare fără eticheta cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum; nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea unor preparate; depozitare în condiţii necorespunzătoare a unor produse alimentare; lipsa menţiunilor privitoare la ingredientele care pot cauza alergii sau intoleranţe, în lista meniu a restaurantului.
Echipele de control au dat amenzi în valoare totală de 85.000 de lei.
De asemenea, comisarii ANPC au mai decis închiderea temporară, până la remedierea deficienţelor, a 19 camere de la Hotel Caro şi a celor două bucătării deţinute de unitate, a trei camere de la Hotel Minerva, a două camere de la Hotel Vienna House, a unei camere de la Hotel Monopoly şi a bucătăriei Hotelului Galliard Lake, scrie news.ro
ANPC 'lovește' din nou! Cinci hoteluri din regiunea București – Ilfov au fost închise temporar
Trending

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febExterne
Fără Mc, Starbucks sau Coca Cola în această țară. Pe fondul tensiunilor cu Donald Trump, danezii refuză orice este din SUA

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



