Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis printr-un comunicat de presă că propune închiderea definitivă a Hotelului Intercontinental din București, deoarece nu a reușit să remedieze neregulile descoperite în urma controalelor efectuate.
Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au realizat o acțiune de control, pe 19 mai 2022, la Compania Hotelieră Intercontinental România SA.
În urma verificărilor, au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei și s-au dispus măsurile complementare de
- oprire definitivă de la comercializare a produselor la care s-au înregistrat nereguli
- oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a bucătăriei
- oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a 10 camere verificate și a centrului SPA
- propunerea sancțiunii complementare de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CPCMB au fost:
- utilizarea unor produse din carne și pește fără elemente de identificare și caracterizare și dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora
- utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilității minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare)
- folosirea, atât în blocul alimentar, cât și în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depășită
- existența unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spatii frigorifice, fără respectarea condițiilor de temperatură, conform legii
- utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum și a unor produse congelate, cu arsuri de congelare
- nerespectarea vecinătăților produselor alimentare, în spațiile frigorifice, precum și depozitarea băuturilor direct pe paviment
- existența unor condiții igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât și în centrul SPA
- lipsa informații privind utilizarea electronicelor
- condiții deficitare de amenajare a spațiilor de cazare, care pot pune în pericol viața sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecția unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată).
În ziua următoare, au fost verificate măsurile dispuse către operatorul economic cu o zi înainte și, în urma constatării neremedierea deficientelor în totalitate (condițiile igienice și de amenajare deficitare din camere, precum și utilizarea produselor alimentare expirate fiind în continuare întâlnite de echipa de control), comisarii CPCMB au decis extinderea verificării la toate camerele libere ale hotelului.
Ca atare, sancțiunile adăugate sau rămase în vigoare în a doua zi de control au fost:
- alte 4 amenzi contravenționale în valoare de 35.000 lei
- menținerea măsurii de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru bucătărie, centrul SPA și 10 camere de cazare, cărora li s-au adăugat încă 20 de camera (măsura aplicându-se, în total pentru 30 de camere
- precum și propunerea de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni.
Aceași situație s-a întâmplat o zi mai târziu, comisarii constatând din nou neîndeplinirea măsurilor și găsind, în continuare:
- materii prime expirate, în spațiul de depozitare al produselor alimentare,
- preparate finite neetichetate
- materii prime congelate cu data limită de c onsum schimbată
- preparate gata montate pe farfurii pentru a fi servite, desi bucătăria era oprită de la funcționare
- 2 camere oprite de la funcționare, ocupate.
Ca atare, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare totală de 15.000 lei – ajungându-se, astfel, la un total de 100.000 lei, amenzi, - și s-a propus sancțiunea complementară de închidere definitivă a hotelului, a transmis ANPC în comunicat
ANPC vrea să închidă definitiv hotelul Intercontinental: Nici după 3 controale succesive nu a reușit să remedieze neregulile
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



