Ultima scumpire a gazelor naturale a avut loc la 1 august când preţul pentru clienţii casnici a urcat cu 5,83%.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Bege Nagy, spune că până la 31 martie 2019 nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.
"În cursul acestui an, preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat de trei ori: la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august. Creşterile au fost între 4 şi 6%, de fiecare dată. Prin metodologiile pe care le-am aprobat am stimulat contractarea pe termen lung, lucru care exact s-a şi întâmplat la consumatorii casnici. La momentul 1 august, când am luat în calcul preţul final pentru consumatorii casnici, un preţ mediu de aproximativ de 80 de lei la gaze naturale, furnizorii de gaze naturale în regim reglementat, şi sunt aproximativ 37 - 38 în piaţă, au contractat peste 60% din necesarul lor de gaze naturale la acest preţ mediu de 80 de lei. Preţul a fost stabilit până la sfârşitul lunii martie, anul viitor. Deci, din acest punct de vedere, creşteri spectaculoase proporţionale cu creşterile de preţ de pe piaţa angro de gaze naturale, nu vor fi până la începutul lunii aprilie. Îngrijorător este faptul că, săptămâna trecută, am văzut pe platforma unui operator de gaze naturale că deja sunt încheiate contracte pentru volume destul de mari pentru perioada 1 aprilie 2019 - 31 decembrie 2019, la preţuri care sunt departe de 80 de lei, adică la peste 110 lei (pe MWh n.r.). Deci, inevitabil, de la 1 aprilie, dacă trendul se menţine, ne aşteptăm la o creştere substanţială a preţului la gaze pentru consumatorii casnici", a declarat reprezentantul ANRE, la conferinţa ”Focus energetic”.
Totuşi, până la o nouă ajustare a preţurilor la gazele naturale, trebuie respectate trei condiţii care, cumulativ, la ora actuală nu sunt îndeplinite.
"Vorbesc despre un trend, nu de o scumpire. Momentan, preţurile valabile pentru consumatorii finali de gaze naturale sunt valabile până la finele lunii martie 2019. Contractele au fost încheiate înainte de aprobarea acestor preţuri, pe nişte volume consistente. Deocamdată, analizele noastre ne arată că nu este nevoie de o ajustare a preţului până la finele lunii martie 2019. Am spus că pe platformele de tranzacţionare a gazelor naturale sunt deja nişte contracte încheiate pentru perioada 1 aprilie 2019 - sfârşitul anului 2019, care sunt la nişte valori foarte mari, la peste 100 de lei, dar ele vor intra în calculul preţurilor finale la 1 aprilie 2019. Până atunci, regulile sunt stricte. Există trei condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ajustarea preţului aprobat până la sfârşitul lunii martie 2019, iar cele trei condiţii nu sunt deocamdată îndeplinite", a spus vicepreşedintele ANRE.
De asemenea, Zoltan Bege Nagy afirmă că stocul minim este o povară pentru furnizori, fiind o cheltuială suplimentară pentru o perioadă de vară ”când nici încasările nu sunt spectaculoase, deci trebuie să finanţeze această activitate".
"Trebuie să găsim o soluţii prin care această activitate de înmagazinare să fie una comercială, profitabilă în condiţii de reglementat. Oarecum, spre această direcţie de îndreptăm din momentul liberalizării pieţei de gaze naturale. Diferenţele dintre resursele de gaze naturale tind să dispară, ceea ce nu este neapărat în avantajul consumatorilor de gaze naturale, dar este un fenomen are un efect benefic asupra pieţei de gaze naturale ca şi mecanisme de piaţă", a menţionat reprezentantul ANRE, citat de Capital.
Citește și:
S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă
Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udrea
Intră în vigoare azi! Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie
ANRE face anunțul. Când se vor scumpi gazele
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



