„Mă scuzați că vă stric începutul de week-end, dar am primit motivarea hotărârii Curții de apel București prin care mi s-a respins acțiunea în anularea hotărârilor de guvern privind starea de alertă.
În afară de niște argumente ocolitoare ale fondului (cum ar fi faptul că nu sunt titularul unei funcții publice care să îmi permită să exercite un contencios administrativ “obiectiv”, cum ar cea de avocat al poporului sau procuror general, ori faptul că nu am ridicat excepții de neconstituționalitate sau, în fine, că nu am atacat și Ordinul 874/2020 care stabilește obligativitatea purtării măști și triajul epidemiologic) care au determinat instanța să nu ia în discuție cele mai importante critici aduse de mine actelor guvernului, au pătruns, totuși, în motivare, câteva statuări surprinzătoare, ba chiar uluitoare ale instanței.
Voila :
(a) inutilitatea purtării măștii nu a fost susținută cu argumente științifice mulțumitoare; per a contrario, astfel de argumente corespunzătoare ar putea convinge o instanța să constate această inutilitate; aviz asociațiilor de pacienți, asociațiilor de părinți și Avocatului Poporului; ar fi bun un studiu științific detaliat și concentrat pe (in)utilitatea purtării măștilor, poate chiar și un astfel de studiu care să probeze nocivitatea purtării măștii; într-o acțiune în anularea Ordinului MS și MAI nr.874/2020 s-ar putea susține și că utilitatea măștilor NU a fost niciodată dovedită științific, ci că este doar o măsură milițienească impusă în baza unor bănuieli educate (educated guess) ale unor așa - ziși experți medicali; instanța ar putea să impună autorităților să probeze științific această utilitate - un astfel de proces ar putea depăși ca importanță tot ce am văzut în justiție și în administrație acest an;
(b) persoanele care au dificultăți de respirație pot fi scutite fără rezerve de la obligația purtării măștii; persoanele care vorbesc în public (avocați, magistrați, profesori, ziariști, politicieni, lideri ai unor întruniri, artiști etc.) pot fi scutiți de la obligația de a purta masca dacă se respectă distanța de 3 metri și chiar în spațiile închise, dacă sunt maxim 16 persoane acolo; acestea sunt statuări ale instanței, emise chiar în baza Ordinului 874/2020;
(c) triajul epipemiologic nu este un act medical (notă - atunci, de ce este obligatoriu? ce utilitate are, alta decât transformarea societății într-un spațiu concentraționar, milițienesc?), iar cel termoscanat nu e pacient; cu toate acestea, termoscanarea poate fi ORICÂND refuzată, zice instanța.
Exceptând faptul că instanța a refuzat anularea hotărârilor atacate (pe motiv că sunt “justificate” de necesitatea prevenției răspândirii molimei - cât de necesară a fost starea de alertă se vede acum, când s-a ajuns la peste 2000 de cazuri noi pe zi de infectare) și faptul că a evitat să analizeze cu atenție omisiunea infracțională MS de a declara epidemie în România, soluția pronunțată este mulțumitoare, aducând și cele trei noutăți mai sus enunțate.
A fost un exercițiu democratic util și, în plan intelectual și profesional, o frumoasă provocare pentru mine.
Recurs nu voi mai face - termenul la ICCJ ar fi de cel puțin doi ani, termen în care lumea va fi uitat și de Orban, și de Iohannis, și de covid.
Las ștafeta Avocatului Poporului și ONG-urilor interesate.
PS Ca să puteți citi documentele din poze, dați zoom pe fiecare dintre ele.”, scrie, pe Facebook, Piperea
Vezi și
Medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus o umilește pe Clotilde Armand: ‘Sunt phroasta ghramada!’
Doctorul Alexandru Rafila, mesaj tranșant: ‘Vaccinarea pentru COVID ar trebui să fie opțională’
Escrocherie de mare clasă, dar totul s-a terminat la DNA. Un fost angajat al SRI s-a dat drept ofițer SIE pentru a înșela mai multe persoane

















