Banca Transilvania a anunţat vineri că îşi extinde serviciile financiare pentru cei peste 3 milioane de clienţi printr-o investiţie în domeniul pensiilor administrate privat, după ce BT Asset Management SAI (BTAM) şi BT Investments achiziţionează 100% din Certinvest Pensii.
Certinvest Pensii, singurul jucător local dintre administratorii de fonduri de pensii din România, administrează peste 75 de milioane de lei într-un fond de pensii facultative care are peste 9.500 de participanţi.
„Prin această achiziţie, interesul BT se îndreaptă spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii, variantă opţională, dar cu căutare tot mai mare în rândul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT să devină un jucator cât se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piaţă, pe modelul companiilor pe care le avem deja în Grupul Financiar Banca Transilvania”, declară Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania. După semnarea agajamentului ferm urmează etapa de primire a aprobării achiziţiei din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
“Am preluat în anul 2015 compania de administrare a fondului de pensii facultative Pensia Mea, cu încrederea că putem oferi clienţilor noştri o soluţie eficientă de economisire pe termen lung, pe care am dezvoltat-o cu o echipa de profesionişti sub brandul Certinvest, crescând astfel activele administrate cu peste 90%. Am convingerea că alegerea celui mai mare grup financiar din Romania, Grupul Financiar Banca Transilvania, să continue şi să dezvolte eforturile depuse până acum este în beneficiul pieţei şi a tuturor părţilor implicate, dar mai ales a participanţilor”, declară Eugen Voicu, acţionar fondator Grupul Certinvest.
BT Asset Management SAI este compania Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în administrarea de investiţii prin fonduri deschise şi închise. BTAM are în prezent peste 3,9 miliarde lei active, 14 fonduri deschise de investiţii în administrare şi peste 40.000 de clienţi. Tranzacţia a fost asistată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, membru exclusiv în România al alianţei internaţionale Oaklins, informează adevarul.ro
Vezi și
Vești uriașe! Mii de români se pot pensiona mai devreme
EXCLUSIV Viața copiilor, pusă în pericol! Protecția Consumatorilor acuză Poliția: ‘Nu am primit niciun feed-back’
Mare atenție! Ce se întâmplă cu contractele de leasing
Anunț făcut de Banca Transilvania! 'BT se îndreaptă spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii'
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară
Articole Similare

27 minute în urmăSocial
Papa Leon a ieșit din spital. Care este starea de sănătate a Suveranului Pontif

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial



