Anunț făcut de Klaus Iohannis! 'Sunt derulate activități de cercetare penală'

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 08-08-2019 18:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cătălina Porumbel a prezentat la Antena 3 răspunsul dat de Klaus Iohannis familiei Luizei Melencu, fata dispărută din Caracal în urmă cu aproape patru luni. 


După ce părinții Luizei au fost umiliți de insituțiile statului, au încercat prin adrese la toate instituțiile care se pot ocupa de siguranța cetățeanului să afle răspunsuri, să afle ce s-a întâmplat cu fiica lor.


Ce a răspuns Klaus Iohannis la o solicitare făcută de familia Luizei: 


„Referitor la petiția dumneavoastră adresată Administrației Prezidențiale și remisă spre soluționare Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prin care solicitați sprijin în vederea localizării fiicei dumneavoastră, Melencu Mihaela Luiza, dispărută la data de 14.04. 2019, vă comunicăm următoarele:


În urma solicitării dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Interne, având același obiect, v-a fost înaintat răspuns în acest sens la data de 19.06. 2019.

Menționăm că în prezent sunt derulate activități de cercetare penală de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Craiova în dosarul penal cu numărul de înregistrare 203/DP/2019, iar la nivelul Serviviului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în dosarul cu numărul de înregistrare 18420617.04.2019, au fost efectuate multiple activități care vor continua până la clarificarea situației privind dispariția reclamată”, se arată în document, informează antena3.ro

Vezi și

SURSE Nicolae Alexe poate scăpa fără nicio sancțiune! Documentul care-l poate salva


O importantă bancă a anunțat! Mii de clienți sunt vizați


Vești proaste! Ce se întâmplă cu pensiile pentru aceasta categorie de români
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri