Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a transmis că nu s-a luat încă nicio decizie oficială privind mutarea ambasadei României din Israel.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, șeful diplomației din România a transmis: ”nu s-a luat încă o decizie cu privire la mutarea Ambasadei României din Tel Aviv în Ierusalim”. ”Ministerul Afacerilor Externe lucrează la o analiză care va conține argumente pro și contra pe această temă și o va prezenta decidenților politici (Parlament, Președinte si Guvern)”, a continuat Meleșcanu în mesajul său. După trei ore, ministrul de Externe a șters mesajul pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Anunțul vine la câteva zile după ce Viorica Dăncilă a declarat, duminică, în timpul unei vizite private din Statele Unite, că este hotărâtă să mute ambasada României din Israel, la Ierusalim.
„Guvernul României a iniţiat un proces de evaluare a oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim. De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a spus premierul.
Regele Iordaniei și-a anulat vizita de trei zile în România care trebuia să înceapă luni după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. De asemenea, Forumul de afaceri România-Iordania, programat pe 26 martie, a fost, de asemenea, anulat, ca urmare a faptului că întreaga delegație a Regelui Hașemit al Iordaniei nu mai vine în țara noastră.
WNYC, postul public de radio din New York, a scris luni că premierul Viorica Dăncilă s-a cazat la Trump Hotel în Washington, pe durata vizitei pe care o efectuează în weekend în capitala SUA.
Potrivit sursei citate, Dăncilă este primul lider al unui guvern străin care a închiriat o cameră în hotel în ultimul an, citează libertatea.ro
Vezi și
Cine e, de fapt, bărbatul lovit de Tudor Chirilă – A ieșit la iveală
Mii de români sunt vizați! Sunt anunțate schimbări radicale începând cu 1 iunie
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’
Anunț făcut de ministrul de Externe, despre decizia premierului privind mutarea ambasadei României din Israel: 'Nu s-a luat încă o decizie '
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

17 octEconomie
Ce s-a întâmplat cu Bursa de Valori București, după atacul cibernetic de zilele acestea. Informații de interes pentru investitori
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



