Anunț important al ministrului Muncii! Ce se va întâmpla cu pensiile

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 31-01-2021 17:15

Actualizat: 31-01-2021 16:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Veste importantă pentru toți românii! Raluca Turcan face anunţul momentului despre creşterea pensiilor în 2021.


Într-un interviu acordat în exclusivitate postului
 România Tv, ministrul Muncii a vorbit despre subiectul majorării pensiilor

„În legătură cu pensiile care intră în plată anul acesta şi cele care se află în plată că vom avea un răspuns cu cât vor creşte în zilele următoare întrucât suntem în etapa de elaborare a bugetului de stat pe anul 2021.


În funcţie de bugetul pe care-l vom primi de la Ministerul Finanţelor, vom anunţa într-un mod transparent şi onest toţi pensionarii care va fi parcursul financiar al pensiilor în anul 2021.


Ce certitudine avem, ţinând cont că am demarat acest amplu proces de evaluare şi calculare a pensiilor că anul acesta pensiile vor fi duse în evaluare şi în plată pe lega 263 din 2010”, a explicat Raluca Turcan.

„În momentul în care vom primi bugetul, vom spune foarte clar când, cu cât vor creşte pensiile, astfel încât să nu mai creem iluzii deşarte”, a adăugat ministrul Muncii.

Întrebată dacă sunt bani la buget pentru ca pensiile să fie indexate în funcţie de rata inflaţiei, Raluca Turcan a aruncat vina pe Guvernul PSD, despre care susţine că nu a parcurs această etapă.

„Noi acum facem treaba pe care trebuiau să o facă alţii în anul 2019, în condiţiile în care s-a vorbit despre creşterea pensiilor. Cum intenţionau unii să crească pensiile cu 40% dacă n-au parcurs această etapă pe care noi am demarat-o începând de ieri.

Lucrul ăsta demonstrează clar, dacă vreţi, minciuna în care ne-am aflat din 2019 până acum în privinţa majorării reale a tuturor pensiilor din România”, a spus ministrul Muncii, potrivit romaniatv.net

Vezi și

EXCLUSIV Clotilde Armand, făcută KO de legislația în vigoare! Are baza legală pentru a-i amenda drastic pe cei care le pun viața în pericol locuitorilor din Sectorul 1

EXCLUSIV Securitatea 2.0! Propunerea USR-PLUS pentru șefia MAI împarte casa cu ‘Doi și-un sfert’!

Mare atenție, români! Specialiștii avertizează: Veți plăti şi cu 13% mai mult

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri