Anunț urgent de la Parchetul General, după încetarea stării de alertă și ridicarea tuturor restricțiilor: 'Să se adreseze în cel mai scurt timp'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-03-2022 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Parchetul General face astăzi un „anunț urgent”. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) reamintește că, de la încetarea stării de alertă, „dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație - rămân valabile pentru o perioadă de 10 zile, până la data de 18 martie 2022 inclusiv”.


Totodată, reprezentanții Parchetului General le recomandă  celor care doresc să își prelungească dreptul de circulație, în condițiile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, să se adreseze în cel mai scurt timp unității de parchet competente și să își exprime disponibilitatea privind comunicarea prin poșta electronică a ordonanțelor parchetului.


Reamintim persoanelor interesate, implicate în dosare penale, prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora, după încetarea stării de alertă, dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație rămân valabile pentru o perioadă de 10 zile, până la data de 18 martie 2022 inclusiv.


Recomandăm persoanelor care doresc să își prelungească dreptul de circulație, în condițiile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, să se adreseze în cel mai scurt timp unității de parchet competente și să își exprime disponibilitatea privind comunicarea prin poșta electronică a ordonanțelor parchetului
”, transmite Parchetul General.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri