sursa foto:  playtech.ro

Anunțul momentului pentru o anumită categorie de persoane! Vor primi noi sume de bani bani de la stat

Vești importante! Potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, persoanele cu handicap vor beneficia anual de bani de la stat sub forma unor tichete de valoare, pentru recuperare sau reabilitare. Acestea vor fi acordate la recomandarea medicului de familie sau specialist.

Măsurile se regăsesc într-un proiect de lege privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării. Inițial, propunerile se regăseau în alt proiect de lege care a fost respins tot astăzi, deoarece prevederile au fost incluse în proiectul (mai complex) care a trecut de votul deputaților.

După ce proiectul va fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial, Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap va prevede că persoanele cu dizabilități vor putea primi, în fiecare an, 12 tichete, dacă au un handicap grav, sau șase tichete, dacă au un handicap accentuat. Tichetele vor putea fi folosite pentru recuperare sau reabilitate prin terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcție de diagnosticul principal și de fiecare dizabilitate.

Aceste tichete se vor acorda la recomandarea medicului de familie sau a celui specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.

Valoarea tichetelor va fi stabilită și actualizată anual, prin hotărâre de Guvern, și va fi suportată integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparține persoana cu handicap sau din fonduri externe nerambursabile.

Acest lucru este necesar, spunea inițiatorii proiectului din care au fost preluate măsurile, pentru operaționalizarea unei prevederi deja existente în această Lege a drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv cea care obligă autoritățile publice să dezvolte programe care să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare.

Metodologia de acordare, utilizare și decontare a tichetelor va trebui aprobată, prin ordin comun al ministrului sănătății și a celui al muncii, în cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestui proiect de lege. Acest lucru înseamnă, în cel mai optimist scenariu și dacă Guvernul stabilește valoarea tichetului, că abia după luna martie vor putea fi acordate aceste beneficii.

Atenție! Prevederile proiectului de lege nu se aplică momentan. El trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Abia după ce va fi stabilită valoarea tichetelor și vor fi oficializate normele de acordare, aceste tichete vor putea fi primite de persoanele cu handicap, conform avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare