Ministerul Apărării Naționale vrea să introducă o nouă categorie de personal, anume cea a militarului voluntar în termen.
Practic, femeile și bărbații, cu vârste între 18 și 35 de ani, care nu au stagiul militar satisfăcut vor putea urma un program de pregătire militară, cu durată de până la 4 luni.
„Ministerul apărării naționale a postat marți, 5 iulie, pe pagina proprie de internet, în procedură de transparență legislativă, forma inițială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
Soluţiile legislative propuse asigură coerenţa şi corelarea conţinutului legii cu prevederile actelor normative în domeniul apărării și securității naționale nou intrate în vigoare.
Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.
Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României. Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare. La finalizarea programului de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidență și să îi introducă în rezerva operațională.
O altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviștilor voluntari, avându-se în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot completa, în situaţiile prevăzute de lege, structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Totodată rezerviștii pot fi concentrați, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Proiectul își propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu. Elaborarea pe timp de pace a unui plan anual de recrutare-încorporare este necesară pentru fundamentarea documentelor de planificare operaţională, administrativă şi bugetară la nivelul structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum și al celorlalte instituții cu atribuţii în domeniul apărării și securităţii naţionale.
De asemenea, se abrogă prevederea privind obligativitatea prezentării cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor la centrul militar cu prilejul schimbării domiciliului, având în vedere că prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor se vor pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, informaţiile necesare pentru actualizarea bazelor de date proprii, inclusiv cele referitoare la schimbarea domiciliului.
Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state și, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Astfel, în funcție de starea excepțională instituită sau declarată, de locul în care își au domiciliul, în România sau în străinătate, precum și de prezența/absența temporară în/din țară, aceștia se vor prezenta pe baza înștiințării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul și la termenul prevăzute de lege.
Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum și crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetățenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare.”, informează MApN.
Apare o nouă categorie de personal în Armată! Se urmărește creșterea rezervei de mobilizare! Românii vor putea fi militari voluntari în termen
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-07-2022 09:37
Trending

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febEntertainment
Marele secret al Andreei Esca a fost devoalat. Dan Negru știe ce se ascunde în spatele succesului vedetei Pro TV

12 febActual
Fenomenul care are loc în Transilvania în raport cu alegerile din Ungaria declanșează un semnal de alarmă puternic pentru România

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12 febActual
Salariul aiuritor primit de Adrian Sârbu pe când conducea Pro TV. Averea lui s-a diminuat considerabil după ce a fost condamnat

12 febActual
Nicușor Dan spune că România ar putea îndeplini criteriile pentru adoptarea euro în trei-patru ani

12 febPolitica
Dragoș Sprînceană lansează acuzații dure la adresa Ancăi Alexandrescu și a liderului AUR George Simion

12 febPolitica
Dilema lui Nicușor Dan: A fi sau a nu fi în Consiliul de Pace al lui Trump

09:11Actual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



