Apel de urgență la Klaus Iohannis! Se cere expulzarea ambasadorului Rusiei la București, Valery Kuzmin

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-04-2022 08:32

Actualizat: 08-04-2022 23:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cătălin Avramescu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l expulzeze pe ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin.


Într-o postare pe Facebook, Avramescu spune că „
este inacceptabilă prezența, la București, a unui ambasador al unui Președinte care amenință Europa, inclusiv România, cu lovituri nucleare”.

Ca atare, îi cere șefului statului să-l expulzeze pe Kuzmin.


„Semnați aici, la comentarii:

----------------------------
Apel pentru expulzarea ambasadorului Rusiei la București, Excelența Sa Valeri Kuzmin

Domnului Klaus Iohannis, Președintele României.

Acum mai mult de o lună trupele Rusiei au atacat, contrar dreptului internațional, Ucraina. Scopurile acestei invazii au fost formulate, în clar, de Vladimir Putin: ștergerea de pe hartă a poporului ucrainean, anexarea unor teritorii la Federația Rusă, instalarea unui regim-marionetă la Kiev, și amenințarea independenței altor state din "străinătatea apropiată" a Rusiei.

Din primele zile a devenit evident că trupele Rusiei sunt angajate într-o campanie de genocid. Orașe întregi sunt rase cu artileria de pe fața pământului. Sunt luate la țintă spitale și magazine. Zeci de mii de civili sunt deportați.
Regimul lui Vladimir Putin este, prin acțiunile sale și datorită ideologiei sale, unul de tip fascist.

Este inacceptabila prezența, la București, a unui ambasador al unui Președinte care amenință Europa, inclusiv România, cu lovituri nucleare.

Vă cerem, domnule Președinte Iohannis, ca între două partide de golf, să dispuneți expulzarea ambasadorului Rusiei.

Excelența Sa, domnul Valeri Kuzmin, oricum a abuzat de privilegiile sale diplomatice prin declarații iresponsabile. Mai nou, susține că ambasada a fost ținta unui "atac terorist".

Curaj, domnule Iohannis! Lituania, o țară cu nici trei milioane de locuitori, deja l-a expulzat ambasadorul Rusiei. România măcar atât poate face”, este mesajul semnat de Cătălin Avramescu, conferențiar, Facultatea de Științe Politice/Universitatea din București.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri