Sorin Ilieșiu avertizează că populația României a scăzut în ultimii 30 de ani, cu 20%.
Ca atare, îi cere șefului statului să ia măsuri pentru ca țara noastră să nu dispară de pe harta lumii.
Bugetul.ro vă prezintă în integralitate apelul lui Sorin Ilieșiu:
Planul Național de Redresare și Reziliență DEMOGRAFICĂ
Apel către Președintele României Klaus Iohannis
Domnule Președinte,
Vă rugăm din adâncul sufletului să recitiți în fiecare dimineață și-n fiecare seară terifianta știre care, de zece ani încoace, ne avertizează în zadar că, potrivit unui studiu ONU (publicat în anul 2011), România va fi printre primele 10 țări din lume care vor dispărea.
Vă rugăm totodată să recitiți cât mai des posibil și celelalte știri înfiorătoare prezentate în această scrisoare.
Ca urmare, vă solicităm să impuneți regândirea în procedură de urgență a acestui Plan Național astfel încât să fie axat pe Redresarea și Reziliența DEMOGRAFICĂ a României.
Aveți toată puterea politică de a impune acest lucru. Nu sunteți doar președinte. Conduceți de facto și guvernul și parlamentul. Absolut nimic nu vă împiedică să dați curs solicitării noastre. Totul e să vreți!
Iată argumentele decisive pentru ca noul PNRR să fie axat în principal pe Redresarea și Reziliența Demografică, argumentele fiind oferite inclusiv de știri care au la bază date oficiale comunicate de Organizația Națiunilor Unite (ONU), Eurostat (departamentul de statistică al UE) și Institutul Național de Statistică:
Potrivit unui studiu ONU (publicat în anul 2011), România va fi printre primele 10 țări din lume care vor dispărea
Românii, un popor pe cale de dispariție.
În ultimii 30 de ani, populația României a scăzut cu 20%, în timp ce în Polonia, Cehia şi Slovacia populația a crescut cu 3% // Politicile pro-familie ale Ungariei funcționează: Căsătoriile s-au dublat față de anul 2010, a crescut natalitatea // În Germania a scăzut din nou natalitatea. Un studiu internațional prevede aceeași evoluție dramatică pentru majoritatea țărilor din UE.
În anul 2020, în România s-au născut cu 40.000 de copii mai puțin decât în 2019 // Începând din anul 2016, se nasc mai mulţi copii români în diasporă decât în România.
Domnule Președinte, o familie din România are azi un singur copil, rareori doi, deseori niciunul. Avem circa 5 urmași la 10 înaintași.
Actuala prăbușire a natalității e în totală contradicție cu faptul că familiile românilor erau extrem de numeroase în trecutul apropiat: Eminescu s-a născut într-o familie cu 11 copii, Creangă – într-una cu 8 copii, Coșbuc – într-una cu 14 copii, Ion I. C. Brătianu – într-una cu 8 copii, Rebreanu – într-una cu 13 copii, Iuliu Maniu – într-una cu 9 copii, Brâncuși – într-una cu 5 copii, Coandă – într-una cu 7 copii, Enescu – într-una cu 8 copii, Lucian Blaga – într-una cu 9 copii. Nicolae Iorga a avut 11 copii.
Iată, domnule Președinte, alte știri care confirmă că APOCALIPSA ROMÂNIEI PREZISĂ DE ONU poate deveni realitate mai curând decât estimau experții ONU:
Din 2007 până în 2017 au plecat din ţară 3.400.000 de români // România a înregistrat un sinistru record mondial: locul doi la emigrație, pe primul loc fiind sirienii care emigrează pentru a scăpa de urgia războiului; românii emigrează pe timp de pace pentru a scăpa de sărăcie.
Prognoză sumbră: România se va depopula masiv până în 2050. România va avea doar 15,5 milioane de locuitori // Atâta vreme cât nivelul de trai din țară va fi mult sub cel din Vest, românii vor continua să plece // Exodul forței de muncă din România către Occident continuă în ritm accentuat din cauza situației economice din țară.
Dramatic: Populaţia României s-ar putea reduce până în 2070 cu 7,5 milioane, ajungând la doar 11,8 milioane locuitori. În 1990 România avea peste 23 de milioane de locuitori. O asemenea scădere a populației pe timp de pace e fără precedent în istoria omenirii.
Deși autoritățile susțin că au emigrat doar 5 milioane, în realitate au emigrat 7 milioane. 90% au plecat definitiv. Populația activă rămasă în țară e tot de 7 milioane. Dacă trendul se păstrează, statul nu va mai putea plăti nici măcar pensiile.
În ultimul deceniu, ponderea populației active care a părăsit țara s-a triplat. România are cel mai mare procent de populație activă care muncește în Occident // 1 din 4 medici au plecat din țară // Un sfert dintre emigranți au studii superioare // Unul din cinci români emigrează ca rezultat al închiderii a două treimi din industria ţării.
Numărul celor care pleacă din ţară crește întrucât scade speranța că România va scăpa de sărăcie.
România are a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii din UE // Speranța de viață în România este de circa 75 de ani, cu 8-10 ani mai mică decât în Vest // Începând din 1990, numărul morților e mai mare decât al nou-născuților. Declinul demografic afectează toate sectoarele economiei: PIB, buget, sustenabilitatea fondurilor de pensii, fondurile europene care se alocă în funcție de numărul de locuitori.
Cum mai atragem investiţii, dacă nu mai avem forță de muncă?
România este codașa UE și în cazul costului mediu al forţei de muncă // Valoarea salariului mediu în România reprezintă un sfert față de cel din Occident.
România a înregistrat în 2020 două recorduri negative: cele mai multe decese și cei mai puțini nou născuți din ultimii 50 de ani
Viitorul României, în mare pericol: Copiii români cu vârsta de până la 10 ani au ajuns a doua cea mai mare populaţie rezidentă din Germania, după copiii nemţilor. Facilităţile oferite în Germania pentru copii sunt mult mai mari decât în România.
Domnule Președinte, în Germania, ALOCAȚIA PENTRU COPII e de șapte ori mai mare decât în România. De ce nu s-ar putea asigura și la noi alocații la fel de mari ca-n Germania, din banii PNRR și din cele 80 de miliarde de euro repartizați României de UE? Un copil din România are exact aceleași nevoi ca unul din Germania. Nu de șapte ori mai mici. De ce sunt discriminați copiii din România? Ei trebuie să beneficieze de aceleași drepturi precum cei din Vestul UE, conform Convenției Drepturilor Copilului pe care și România a semnat-o. Sunteți garantul respectării acestor drepturi, Domnule Președinte!
Conform Eurostat, țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ALOCAȚIA PENTRU COPII, chiar dacă peste 32% dintre copiii din România trăiesc sub pragul de sărăciei, ...chiar dacă 21,5% dintre ei trăiesc în condiții materiale extrem de precare – acesta fiind cel mai mare procent din UE unde media e de 5,9%, ...chiar dacă suntem pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă – de două ori mai mare decât media UE.
Domnule Președinte, discriminarea copiilor din România trebuie să înceteze cât mai curând posibil! ...Pentru că liderii UE știu foarte bine că: (1) natalitatea în UE scade, iar populația UE îmbătrânește; (2) investiția în copii e cea mai inteligentă investiție; (3) viitorul Uniunii va fi prin excelență European doar dacă natalitatea va crește suficient în țările membre.
România va fi felicitată pentru Planul Național de Redresare și Reziliență DEMOGRAFICĂ și, totodată, va da un exemplu urmat de majoritatea țărilor membre ale UE.


















