Apel public către șeful Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea! I se solicită o serie de clarificări pe tema unui important proiect.
Mai exact, asociaţiile civice ieşene care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş îi solicită o întâlnire liderului PSD Liviu Dragnea, pentru a explica de ce proiectul nu va fi realizat integral din fonduri europene.
Asociaţiile ieşene „Moldova vrea Autostradă" şi „Împreună pentru A8" i-au trimis o scrisoare oficială liderului PSD Liviu Dragnea, prin care îi solicită acestuia o întâlnire pe tema autostrăzilor din zona Moldovei.
„După marşuri, lanţuri umane, apeluri, întâlniri oficiale la CNAIR, Ministerul Transporturilor, Comisia Europeană şi Parlamentul European, care s-au soldat cu mici paşi înainte, facem acum un apel public şi către preşedintele PSD. De la Ministerul Transporturilor ni s-a explicat că extragerea segmentului Iaşi-Târgu Neamţ de la CNAIR şi trecerea la Comisia de Prognoză, sub autoritatea lui Darius Vâlcov, a fost un gest politic. Întrucât PSD este decidentul politic major, iar Liviu Dragnea este preşedintele acestui partid, facem un apel public prin care solicităm o întâlnire pentru a ni se oferi măcar un argument valid pentru care acest segment nu se mai realizează cu bani gratuiţi europeni, ci se preferă Parteneriatul Public Privat", a declarat Dan Radu, vicepreşedinte al asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă”.
Pe de altă parte, asociaţiile „Moldova vrea Autostradă" şI „Împreună pentru A8" continuă strângerea de semnături pentru a forţa guvernul să demareze cât mai repede construcţia de autostrăzi în Moldova, campania fiind declanşată la începutul acestei săptămâni. În câteva zile, cele două asociaţii au reuşit să adune câteva mii de semnături.
Iniţiatorii acţiunii susţin că infrastructura reprezintă „o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea durabilă economică şi socială a Moldovei şi recuperarea decalajului faţă de restul ţării”.
Comisarul european Corina Creţu a afirmat, recent, la Bruxelles, că Autostrada Târgu Mureş - Iaşi reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană, dar că n-a fost primită nicio solicitare din partea guvernului român pentru ca acest proiect să primească finanţare.
„O spun cu toată sinceritatea de pe podiumul Comisiei Europene: avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova de Europa Centrală şi de Est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare. (...) Din păcate, am văzut că, în şedinţa de Guvern, Guvernul a anunţat că doreşte să facă această autostradă pe sistemul parteneriat public-privat. Specialiştii noştri nu sunt confortabili cu această abordare, pentru că înseamnă o deprioritizare a investiţiei", a precizat comisarul Corina Creţu.
Vezi și SURSE O nouă lovitură grea încasată de cel mai temut interlop din România! Autoritățile au lansat ofensiva împotriva sa
O nouă lovitură dată de familia Pavăl-În ce afacere s-a implicat moștenitoarea imperiului DEDEMAN
Modificări BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor-Ce se va întâmpla cu pensia de invaliditate
Apel urgent către Liviu Dragnea! Cine îi solicită clarificări liderului PSD pe tema unui important proiect
Trending

18 octSocial
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

18 octActual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

18 octPolitica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

18 octSocial
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

35 minute în urmăActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octEconomie
Șeful ANAF, dezvăluiri fără perdea despre industria de videochat din România. Câți bani se câștigă, doar din sursele declarate
Articole Similare

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

18 octSocial



