De astăzi se aplică această lege! Milioane de români sunt obligați să se supună. În caz contrar, persoanele în cauză risă să primească amenzi usturătoare.
Vineri, actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, iar sâmbătă, 17 martie, începe să se aplice. Este vorba despre Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
Potrivit acesteia, orice persoană care deține un teren în România va fi obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce crește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină.
În cazul în care proprietarii de terenuri nu se vor conforma, ei pot primi amenzi ce pot ajunge până la 5.000 de lei pentru persoane fizice și până la 20.000 de lei pentru firme.
Totuși, aceste amenzi se vor aplica doar după o avertizare inițială a autorităților, informează avocatnet.ro. Persoanele fizice și firmele vor trebui să desfășoare anual, până la data de 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație va fi neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul românilor, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.
Vezi și Ce job are acum și cum arată Gheorghiță, primul soț al Andreei Marin
EXCLUSIV! Ce primesc clienții Telekom AZI
Vești proaste pentru administratorii de bloc: Ce amenzi riscă dacă nu vor face acest lucru
EXCLUSIV! DNA aruncă BOMBA! „Informația este FALSĂ!”
De ASTĂZI se aplică această LEGE! Milioane de români, OBLIGAȚI să facă asta - Riscă amenzi USTURĂTOARE
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

25 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

25 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



